SUA condusă de Trump. Cea mai rapidă recuperare economică din istorie

Atunci când afirmă că America este în cea mai neagră perioadă a ei, criticii liderul de la Casa Albă sunt nevoiți acum să mai pună fermoar la gură. Datele economice îi contrazic.

Începând cu luna mai, economia Statelor Unite a adăugat 11,4 milioane de noi locuri de muncă, lună când se prezicea că rata șomajului va atinge 20% iar  numărul disponibilizărilor în America va continua să crească în lunile următoare.

Însă Council of Economic Advisers a anunțat că tocmai cel mai atacat și criticat președinte american a condus țara către cea mai rapidă redresare economică din istoria sa.

America nu este nici pe departe în cea mai neagră perioadă a ei, se arată, de altfel,   într-un comunicat al Casei Albe, emis miercuri.

În ultimele cinci luni, peste jumătate din locurile de muncă pierdute în contextul pandemiei au fost deja recuperate.

În timpul crizei economice mondiale, care a început în 2007 și s-a agravat în 2008 „recuperarea“ condusă de Barack Obama a necesitat peste doi ani pentru atingerea unei rate a șomajului de 8,4%.

La începutul acestui an, americanii au atins acest obiectiv într-o lună, cu Donald Trump la Casa Albă.

Potrivit unei analize făcute de Tribuna Românească din Chicago, această diferență se poate explica prin două motive.

Unul este că agenda pro-creștere și pro-angajați a președintelui Donald Trump întărește fundamentele economiei Statelor Unite.

Înainte de pandemia Covid-19, veniturile americanilor înregistrau un nivel record.

În același timp, rata sărăciei era coborâtă tot la un nivel record.

Într-un an, veniturile medii ale americanilor au înregistrat cel mai mare salt făcut vreodată pe durata unei asemenea perioade.

Trump: Nimeni nu poate concura cu muncitorii americani

Un al doilea motiv este că liderul de la Casa Albă a luat măsuri ferme de sprijin al familiilor și ai muncitorilor americani, după ce virusul SARS-C0V-2 a plecat din China pentru a infecta lumea întreagă.

„În loc să exploateze criza globală pentru a spori controlul guvernului și a adopta legislații fără legătură – ceva ce le place Democraților să facă – Administrația Trump a negociat legea CARES, a implementat Paycheck Protection Program, a extins ajutoarele suplimentare de șomaj, a întrerupt plățile împrumuturilor studențești și a oprit evacuările”, scrie Tribuna Românească.

Miercuri, administrația Trump a luat o serie de măsuri pentru protejarea locurilor de muncă americane. Cerințele pentru vizele privind lucrărorii străini s-au înăsprit.

Va fi limitată capacitatea corporațiilor de a înlocui lucrătorii americani cu forță de muncă străină ieftină.

O măsură importantă pentru americani: economia se redeschide și tot mai mulți oameni își caută un job.

De altfel, declarațiile liderului de la Casa Albă sunt grăitoare în acest sens: „Nimeni nu poate concura cu muncitorii americani atunci când li se oferă condiții corecte și echitabile, ceea ce nu s-a întâmplat de zeci de ani”.

„Din păcate, Democrații din Congres nu sunt interesați de acordarea mai multor scutiri direcționate specific și aprobate bipartizan. În schimb, liderul Camerei, Nancy Pelosi și-a umplut proiectul de lege cu o listă de dorințe a activiștilor de extremă stângă, incluzând încetarea cerințelor de identificare a alegătorilor și salvarea guvernelor de stat risipitoare”, scrie Tribuna Românească.

„Președintele Pelosi continuă să aducă tot felul de motive pentru eșecul negocierilor, în afară de a se uita în oglindă“, a declarat pentru Fox News Mark Meadows, Chief of Staff la Casa Albă.

Nu în ultimul rând, legat de pandemia Covid-19, Statele Unite sunt gata să ofere, prin programul „Warp Speed” un vaccin până la sfârșitul acestui an.

„Ultima dată când rata șomajului a scăzut atât de mult după apogeul său a avut loc între 1982 și 1999, după criza globală a petrolului, și a necesitat aproape 18 ani, cinci mandate prezidențiale și trei administrații“, anunță Council of Economic Advisers.

„Recuperarea la care asistă acum Statele Unite este de aproape 41 de ori mai rapidă decât aceea”.