Directiva europeană 48/2008, transpusă şi extinsă în legislaţia română prin OUG 50/2010, este incoerentă în ceea ce priveşte aplicarea normelor la contractele de credit aflate în derulare, ceea ce ar putea crea o discriminare între categorii de clienţi, se arată într-un studiu al Centrului Român de Politici Europene (CRPE).

Claudiua Silaghi, autoarea studiului, susţine că "directiva însăşi este incoerentă, spunând pe de o parte că nu se aplică contractelor în curs şi imediat în alineatul următor obligând statele membre să ia măsuri ca prevederile privind informarea clienţilor şi dreptul de a se retrage dintr-un contract dezavantajos să se aplice şi contractelor în curs".

Ca atare, contractele în curs intră în aria de aplicabilitate a directivei, dar doar pentru anumite prevederi.

"Guvernul român a extins prin art. 95 toate prevederile la toate contractele aflate în derulare. (...)Considerăm că la nivel de principii, ANPC are dreptate: dacă s-ar aplica numai contractelor noi, s-ar crea o discriminare între categorii de clienţi. În plus, dacă scopul directivei/ordonanţei este acela de a limita un abuz, statul nu poate accepta perpetuarea unui abuz în viitor, chiar dacă se face pe baza unui contract semnat în trecut", se mai arată în studiu.

Exemplu: Respectă ordonanţa de urgenţă nr. 50 în acest punct tendinţa directivei? Dacă directiva obligă statele să aplice noua legislaţie şi contractelor în curs pe partea de transparenţă şi drept de retragere din contract, apare următoarea dilemă practică: un client din România care este "legat" de un comision de rambursare anticipată de 9% cum se poate retrage din acest contract care încalcă el însuşi directiva, ce limitează acest comision la 1%? Este doar un exemplu de aberaţie practică produsă de aplicarea nerezonabilă a principiul neretroactivităţii.

Recomandare: "Singura obiecţie în acest punct este de tehnică legislativă. Ar fi fost de preferat ca ANPC să propună o lege naţională separată pentru contractele în curs în loc să specifice în ordonanţă că la acest punct nu transpune directiva ci se constituie în legislaţie naţională suplimentară (o modalitate prea complicată de legiferare)", se arată în sursa citată.

Comisia Europeană intenţionează ea însăşi să reglementeze creditele imobiliare, deci România nu a făcut decât să preceadă o tendinţă europeană, cum au făcut şi alte state membre precum Germania, Ungaria sau Finlanda, se mai arată în studiu. "Autorităţile române ar trebui să aducă acest argument la Bruxelles. Art. 13, 14 şi 17 din directivă elimină comisioanele mari de rambursare anticipată (stabilit la maxim 1%) şi oferă consumatorilor dreptul de a se retrage anticipat dintr-un contract de credit în cazul în care se simt dezavantajaţi.", spune Claudiua Silaghi, autoarea studiului.

Din raportul CRPE: - OUG 50 transpune în legislaţia naţională directiva 2008/48/CE, ce îşi propune armonizarea pieţei contractelor de credit pentru consumatori la nivelul UE1. Dacă OUG 50 a fost dezbătută în România doar pe ultima sută de metri, directiva a stat în procesul decizional al UE mai bine de şase ani, din 2002 până în 2008.

- scopul principal declarat este acela de a creşte transparenţa bancară, prin obligarea băncilor să pună la dispoziţia consumatorilor toate informaţiile referitoare la costurile de credit, într-un mod clar, concis şi detaliat. Această protecţie continuă şi după încheierea contractelor, creditorii având responsabilitatea de a-şi informa clienţii asupra tuturor modificărilor contractuale ce pot surveni pe parcurs.

- directiva nu vine cu multe detalii privind comisioanele cerute de bănci. Singurul comision explicit reglementat este cel de rambursare anticipată - directiva oferă o schemă de calcul a acestui comision. Obiectivul a fost acela de a creşte concurenţa pe piaţa bancară, făcând refinanţarea mai uşoară, deci crescând şansele consumatorilor de a se muta de la o bancă la alta.

- în ceea ce priveşte reglementarea dobânzii, directiva precizează că dobânda şi costurile suplimentare ale unui credit nu pot fi majorate faţă de nivelul stabilit iniţial prin contract. Ordonanţa românească preia această prevedere în articolul 74, dar vine şi cu nişte prevederi inflexibile în articolul 37 - formula de calculare a dobânzii anuale efective (DAE) pentru contractele cu dobândă variabilă: DAE (creditele în lei)= DAE stabilită de BNR + marja fixă a băncii DAE (creditele în monedă străină) = EURIBOR / ROBOR / LIBOR + marja fixă a băncii

- din punct de vedere al aplicării prevederilor ordonanţei asupra contractelor de credit în curs, directiva însăşi este incoerentă, spunând pe de o parte că nu se aplică contractelor în curs şi imediat în alineatul următor obligând statele membre să ia măsuri ca prevederile privind informarea clienţilor şi dreptul de a se retrage dintr-un contract dezavantajos să se aplice şi contractelor în curs.