Un echipaj de Poliție a intervenit, marți seară, la Iași, după ce o studentă de 26 de ani, originară din Franța, a ieșit la alergat gol-goluță, pe un bulevard din centru. Tânăra ar fi consumat în prealabil droguri și, după ora 20.00, când pe stradă se aflau sute de persoane, și-a început exercițiul inedit.

Un cunoscut de-al fetei a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj de Poliție, care a legitimat-o pe tânără și a aflat că aceasta este de cetățenie franceză. Potrivit oamenilor legii, fata a fugit de ei atunci când i-a zărit, fiind prinsă într-o scară de bloc.

Studenta exhibiționistă a fost transportată la Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași, unde medicii au testat-o și au aflat că a consumat droguri. „Pacienta a fost dirijată către Institutul de Psihiatrie pentru continuarea investigațiilor și tratament de specialitate”, au transmis reprezentanții spitalului.

 

 

Te-ar putea interesa și: