Campania celor de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS): „La 112 se sună doar când ai cu adevărat o urgenţă“ a fost câştigătoare la Bruxelles.
Pe 11 februarie 2009, chiar de Ziua Numărului European de Urgenţă „112“, Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă (EENA) a acordat STS premiul „Contribuţii remarcabile în domeniul 112“. Au fost recunoscute astfel meritele campaniei naţionale de educare şi informare a elevilor pentru folosirea corectă a numărului 112. Iniţiativa s-a desfăşurat la jumătatea anului trecut, în rândul elevilor din clasele I-XII. Prin intermediul ei, s-a urmărit limitarea numărului foarte mare de apeluri false. În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional la nivelul întregii ţării. STS este autoritatea competentă să instaleze, să opereze, să întreţină şi să menţină, la nivelul cerinţelor, sistemul 112.
Apelul la 112 este gratuit
Chiar dacă nu costă şi este la îndemâna oricui, apelarea abuzivă sau falsă a numărului 112 reprezintă o contravenţie. De asemenea, răuvoitorii se pot alege cu dosar penal dacă sună şi anunţă amplasarea unui dispozitiv exploziv.
Dacă mint, ei pot fi acuzaţi de terorism. „Există probabilitatea ca fiecare dintre noi să fie nevoit să folosească 112 măcar o dată în viaţă. 112 nu reprezintă doar un număr de telefon, ci un ajutor rapid care depinde de informaţiile vitale pe care le oferiţi“, spun reprezentanţii STS. Convorbirile din acest sistem sunt înregistrate şi se păstrează 10 ani. Aflarea automată a numărului şi a adresei urgenţelor permite identificarea apelurilor false şi/sau injurioase.