Străinii veniți la muncă în Bulgaria pleacă repede spre UE

Străinii veniți la muncă în Bulgaria pleacă repede spre UE Muncitori. Sursa foto: Dreamstime.com

Lucrătorii din afara UE folosesc Europa Centrală și de Est ca punct de trecere spre Europa de Vest, oficialii din Bulgaria și România (ambele noi membre ale zonei europene de liberă călătorie Schengen) plângându-se că până la 40% dintre lucrători nu își încheie termenele contractelor înainte de a pleca în Europa de Vest.

Bulgaria, doar stație de tranzit

Problema lucrătorilor care părăsesc Bulgaria pentru locuri de muncă mai bine plătite în altă parte a devenit evidentă în special în timpul sezonului turistic de vară, potrivit unui raport al site-ului bulgar Novinite.

Angajatorii de la hotelurile și restaurantele din Sunny Beach și din alte stațiuni bulgare de la Marea Neagră nu au reușit să păstreze lucrătorii pe care i-au angajat cu contracte de agenție, de multe ori trecând prin mai multe cercuri birocratice pentru a-i înregistra. Oficialii citați de Novinite estimează că procentul celor care pleacă mai departe este de 40%

Într-un caz raportat de Novinite, un hotelier din stațiunea Sunny Beach a tras un semnal de alarmă că trei din cei 14 lucrători pe care îi angajase din Nepal și Sri Lanka au dispărut peste noapte, lăsând în urmă documente și pașapoarte, dar luându-și bunurile personale.

Pot pleca în alte țări UE, dar nu pot munci

Lucrătorii străini care au permis de muncă într-o țară europeană sunt liberi să călătorească în alte țări din spațiul Schengen, la care Bulgaria și România au aderat la sfârșitul anului 2023.

Cu toate acestea, statutul oficial de lucrător acordat într-un stat membru nu permite automat persoanelor să ocupe locuri de muncă în altă țară UE.

Acordul de intrare în Schengen le-a permis călătorilor pe cale aeriană să zboare către și dinspre România și Bulgaria în spațiul Schengen fără controale din 31 martie.

Bulgaria și România încă așteaptă să intre în Schengen terestru

Călătoriile maritime către zona fără viză au fost, de asemenea, permise. Țările așteaptă încă ridicarea controalelor la frontierele terestre.

În timp ce noua facilitate de călătorie este un avantaj pentru companiile românești, multe dintre acestea, care se bazează pe lucrătorii migranți, dau vina pe intrarea în Schengen pentru forța de muncă străină care este în continuă mișcare.

„Vor să câștige mai mulți bani decât pot obține în România. Potrivit estimărilor noastre, de la intrarea României în Schengen, aproximativ 35-40% dintre lucrătorii străini au părăsit deja țara”, a declarat Yosef Gavriel Peisakh, director general la Work from Asia pentru publicația Bursa.ro.

(Autor: David Kennedy, TVPWorld; Traducerea: Cristina Zaharia, RADOR RADIO ROMÂNIA)