EPISODUL 2: De 20 de ani, un bucureştean se zbate să reconstituie o avere confiscată în vremea naţionalizării. Sutele de prezenţe în instanţă i-au şubrezit sănătatea.

În faţa lui Henry Bârlea zace un teanc gros de dosare învelite în coperţi colorate. Scoate dintre ele fotografia unui vechi conac, care acum nu mai există. Hârtiile astea sunt armele lui într-o luptă surdă cu justiţia română, pentru recuperarea unor proprietăţi imobiliare din judeţul Prahova şi din Bucureşti, precum şi a unor bijuterii confiscate de statul comunist acum multe decenii.

Bugetarul Bârlea avea 35 de ani când a început să pună bazele colecţiei de documente, era tânăr şi se credea puternic. "Prima dată când am intrat într-o sală de judecată îmi tremurau picioarele. Pe atunci, lăsam totul în seama avocaţilor", explică justiţiabilul.

Grimasele judecătorilor, semnul înfrângerii sau al victoriei

În cei 20 de ani de când au început procesele, a învăţat că dreptatea poate fi uşor îngropată de interesele puternicilor zilei, că inconsecvenţa poate deveni lege în unele instanţe, că amânarea e lucru sfânt pentru administraţiile locale.

"Îmi dau seama acum, după grimasele judecătorilor, când am câştigat şi când am pierdut. Le-am învăţat psihologia. Sunt instanţe complet favorabile retrocedărilor, sunt altele reticente", explică omul. Toate aceste învăţături l-au costat însă scump: bani pentru avocaţi - vreo zece în toţi aceşti ani - şi mai ales sănătatea.

Cu fiecare termen nou de judecată, Henry Bârlea se simte tot mai neputincios. "Ce s-a întâmplat în aceşti 20 de ani pentru mine a fost o tragedie. Pierd benzină, nu mai am speranţă. Cu o săptămână înaintea fiecărui termen încep palpitaţiile, mă ţin mult timp după aceea. Procesele astea mi-au luat cei mai frumoşi ani", sintetizează bărbatul situaţia sa actuală. Drama familiei Schina

Înainte de toate a fost procesul-verbal întocmit de comunişti la momentul confiscării unei proprietăţi aparţinând înstăritei familii Schina, cea din Slănic Prahova.

"Am procedat la identificarea şi preluarea terenului ce aparţine imobilului naţionalizat din oraşul Slănic, strada X, fosta proprietate a Gabrielei Schina, născută Bagdat", zice, sec, documentul. La naţionalizare, familia Schina avea în proprietate sute de hectare în Slănic Prahova, Bughea şi Tohani: conac, fâneţe, pomi fructiferi, izlaz, păduri, viţă-devie, cai. Nimic n-a scăpat.

După întocmirea hârtiei oficiale, o familie întreagă este scoasă afară, în noapte. Legaţi cu sârme la mâini, oamenii sunt azvârliţi în beciurile Miliţiei şi obligaţi să accepte domiciliu forţat la Piteşti. Reuşesc cu greu să ajungă în Bucureşti, unde primesc un dormitor şi o cameră de trecere, la comun cu mai multe familii, undeva pe Strada Toamnei.

După ce - în lipsa unui alt venit - supravieţuiesc din comerţul clandestin cu ţuică, fiica familiei, Cathy, se angajează ca pictoriţă la stat, prin bunăvoinţa unui academician, prieten al Schineştilor.

Încep procesele

Cathy reuşeşte să supravieţuiască deceniilor sub comunişti. Imediat după Revoluţie începe, alături de Henry Bârlea, să răscolească arhivele. Documentele sunt puse cap la cap şi duc la zeci de procese interminabile. Avocaţi, expertize peste expertize, instanţe, deplasări. Până la venirea la putere a Convenţiei Democrate nu s-a mişcat mai nimic.

"O mică victorie apare după zece ani, când Cathy nici nu mai spera: recuperarea unei proprietăţi din Bucureşti, prin 2000. Bucuria este întreruptă de moartea ei", povesteşte Henry Bârlea, singurul moştenitor al familiei - deocamdată, al unor zbateri.

"Ce s-a întâmplat în aceşti 20 de ani a fost o tragedie. Pierd benzină, nu mai am speranţă. (...) Procesele astea mi-au luat cei mai frumoşi ani."

"Oamenii trebuie să înţeleagă că fără proprietate nu există nimic. 50 de ani au fost deajuns pentru a şterge din capetele noastre acest termen." HENRY BÂRLEA, justiţiabil

ŞIRETLICURI

Retrocedări în România: terenuri "mutate", mai mici şi deteriorate

Domnul Bârlea citeşte acum de pe câteva foi scrise de mână, îi e mai uşor să vorbească aşa. "Îmi fac o listă de priorităţi şi abandonez orice alte gânduri. Singurul meu gând e să înving. Dar cum să învingi într-un sistem plin de imperfecţiuni, cu legi menite să reconstituie drepturi de proprietate cu teren luat de la Vasilaţi şi «adus» pe meleagurile Slănicului? Abjecta formulă «de regulă» face regula. Prezent în zeci şi zeci de procese, în Bucureşti, Mizil, Ploieşti, Vălenii de Munte, angajez avocaţi, mă reprezint singur, cu speranţa că îmi vor fi retrocedate într-o bună zi măcar o parte din bunurile confiscate de comunişti. E o luptă cu un sistem pervertit şi cu interese de grup, clanuri. Deocamdată nu am ieşit învingător", spune Henry Bârlea şi lasă pentru o clipă hârtiile deoparte.

În momentul de faţă, există o hotărâre definitivă şi irevocabilă pentru "perla coroanei", proprietatea de la Slănic Prahova, cu o suprafaţă de 47,8 hectare. În realitate, terenul primit este la nici jumătate din cel înscris în acte. Pe deasupra, pământul este degradat.

CEDO, ultima şansă

Există o hotărâre asemănătoare şi pentru terenul de cinci hectare de la Ştefeşti, mai sunt cele 25 de hectare de pădure de la Gura Vitioarei, pe care a uto rităţile voiau să le reconstituie pe alt aliniament, cele cinci hectare de vie la Tohani dorite de compania vinicolă locală... Toate sunt blocate acum, într-un fel sau altul. Interesele locale par mereu mai puternice, pentru ele există mereu portiţe, explică Bârlea.

"Se reconstituie drepturi de proprietate pe bandă rulantă, pentru cine vrei şi cine nu vrei, printr-o simplă cerere la primărie. Terenurile se rostogolesc prin firme obscure şi ajung la cei care mai ieri erau nimeni. Se fac averi, se concesionează, se vând, se împroprietăresc, se reîmproprietăresc. Toate astea trec pe lângă mine. După mai multe hotărâri definitive şi irevocabile, mi se reconstituie terenul denumit generic «acasă», acolo unde a fost conacul. Pentru conac sunt îndreptăţit la măsuri reparatorii. Mă judec şi obţin hotărâri definitive şi irevocabile pentru a căpăta despăgubiri. Primăria îşi rezervă însă dreptul de a mă acţiona în judecată, contestând hotărârea", aşa îşi încheie Henry Bârlea expunerea.

Anul trecut, a mutat o linie a frontului la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. "Numai o forţă din afară ne mai poate pune pe şine", crede el. Poate nici asta n-o să ajute.

"E o luptă cu un sistem pervertit şi cu interese de grup, clanuri.", HENRY BÂRLEA justiţiabil

DUPĂ SUTE DE TERMENE. Henry Bârlea nu mai are prea multe aşteptări în ceea ce priveşte justiţia română FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU CONCLUZIE

Despre relaţia românului cu proprietatea

Se pare că nu sunt suficienţi 20 de ani pentru ca românul să-şi recapete respectul faţă de proprietate. Asta ar fi una dintre concluziile domnului Bârlea, în urma experienţelor sale.

"Ce să vă fac? V-aţi făcut casele unde nu trebuia", astea au fost vorbele lui Traian Băsescu - prin 2000 şi ceva, primar al Capitalei -, când a auzit despre calvarul său. Altădată, un judecător i-a spus: "Ce cereţi dumneavoastră n-a cerut nici Constantin Bălăceanu-Stolnici!".

Când s-a dus odată la o primărie prahoveană să-şi ceară un teren, secretara a început să urle: "Uite, dom'le, ţi-am zis că o să vină ai lui Schina?!". Nu e vorba însă doar despre oameni cu putere de decizie. În general, îi e foarte greu cetăţeanului care n-are o proprietate să priceapă calvarul altuia.

"Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că fără proprietate nu există nimic. 50 de ani de comunism au fost de ajuns pentru a şterge din capetele noastre acest termen", consideră justiţiabilul Henry Bârlea. SERIAL EVZ:

• CAMPANIE EVZ. Stop justiţiei nedrepte!
• EPISODUL 1: Refren din justiţia română: proces mic, travaliu mare