Președintele Trump îndeplinește în ultimele zile de mandat una dintre puținele sale promisiuni rămase nerespectate. Declasifică documentele afacerii RussiaGate și ale Scandalului Ucraina.
Statul Paralel al lui Obama va fi expus în totalitate.
Notele de serviciu care încep să fie publicate de vineri conțin audieri FBI și rapoarte de evaluare a surselor umane pentru doi dintre principalii informatori din dosar: fostul spion MI6 Christopher Steele și universitarul Stefan Halper.
Documentele FBI și ale Departamentului de Justiție detaliază fisurile anchetei și identifică momentul în care FBI a înțeles prima dată că dosarul Steele este problematic, au declarat surse guvernamentale pentru Just the News.
S-a fabricat o țintă falsă
Printre dezvăluirile bombă, Steele recunoaște că a încălcat acordul de confidențialitate cu FBI. El a furnizat detalii presei cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale din 2016. Motivul? A urmărit să contracareze ultimele dezvăluiri în scandalul e-mail-urilor lui Hillary Clinton, care periclitau șansele de victorie ale Democratei.
Această mărturisire a fost făcută de Steele încă din toamna lui 2017, când a fost audiat de FBI.
Steele a fost angajat de Clinton pentru a căuta informații care să-l lege pe Trump de influența rusă.
Fostul spion MI6 a spus agenților că decizia fostului director FBI, James Comey, de a redeschide în toamna lui 2016 ancheta privind e-mail-urile lui Clinton l-a determinat să divulge elemente din dosar.
Spionul „patriot”
Rezumatul audierii FBI demonstrează că Steele îi era loial lui Clinton și nu îl plăcea deloc pe Trump. Fostul spion era convins că o președinție a lui Trump ar fi fost negativă pentru țara sa natală. De aceea, a decis să se amestece în alegerile americane, inclusiv divulgând informații presei.
Scurgerile de informații, care au dus la concedierea lui Steele ca informator FBI, erau cunoscute de mai bine de un an. Însă motivul scurgerilor era clasificat.
Mărturisirea sa că povestea complicității Trump-Rusia, demistificată ulterior de procurorul special Robert Mueller, a fost servită publicului pentru a contracara scandalul e-mail-urilor lui Clinton se coroborează cu alte informații, obținute de CIA.
Obama a fost informat
La sfârșitul lui 2020, administrația Trump a declasificat dovezi că CIA l-a avertizat pe președintele Obama și FBI că a interceptat informații ce demonstrau că Clinton ordonase personal o operațiune de „mânjire” a lui Trump.
Mai multe investigații au dovedit că o mare parte din dosarul Steele conținea informații false. Acestea au fost probabil furnizate într-o operațiune de dezinformare pusă la cale de serviciile ruse prin „sursele” lui Steele.
În ciuda lipsei de dovezi din dosarul Steele și a avertismentului că ar putea fi o intoxicare, FBI a mers în continuare pe pista complicității Trump-Rusia.
Biroul a continuat să urmărească persoane din echipa lui Trump. Cerând mandate de urmărire, FBI a ascuns instanței lipsa de consistență a informațiilor pe care se baza.
Investigația a arătat și că CIA avea mari suspiciuni că sursa primară a informațiilor lui Steele are legături cu serviciile ruse.
Documentele care urmează să fie declasificate demonstrează și o altă legătură stupefiantă. Cea dintre Steele, sursa sa primară și un martor cheie al Democraților în primul proces de impeachment – scandalul Ucraina. Este vorba de Fiona Hill, fost expert pentru Rusia în Consiliul Național de Securitate al lui Trump.
Steele a dezvăluit FBI că Hill este cea care l-a prezentat sursei primare de informații pentru dosarul anti-Trump. Ulterior, el i-a mărturisit încântat lui Hill că sursa i-a furnizat informații prețioase.
Documentele ce vor fi declasificate vor tranșa și o chestiune mult dezbătută la Washington. Anume dacă acțiunile FBI sunt de fapt o spionare a echipei de campanie a lui Trump.
Statul Paralel al lui Obama: infiltrarea
Instrucțiunile pe care FBI le-a dat lui Halper, un universitar și informator vechi, reprezintă practic un ordin de infiltrare.
El trebuia să se prezinte ca dorind să lucreze pentru un candidat Republican. Apoi, să îi vizeze pe consilierii de campanie pentru a afla ce știau despre Trump și legăturile cu Rusia.
Halper a fost instruit de FBI să se concentreze asupra lui Sam Clovis, George Papadopoulos și Carter Page. În unele cazuri, i-a înregistrat. Unele dintre înregistrări se așteaptă să fie și ele declasificate.
În mărturia de la procesul de impeachment împotriva lui Trump, Hill a recunoscut că îl știe pe Steele din 2006. Atunci, el lucra pentru MI6 și ea pentru administrația Bush.