În trecut, alegerea taberei în criza ucraineană ar fi fost lipsită de ezitare pentru bogatele monarhii din Golf, multă vreme protejate de Statele Unite. Dar astăzi, întărirea legăturilor lor cu Rusia le obligă să găsească un echilibru.
Dacă occidentalii au condamnat unanim invazia rusă în Ucraina, monarhiile arabe ale Consiliului de cooperare al Golfului (CCG) au rămas în majoritate tăcute.
Reticenţa lor se explică prin importanţa mizelor precum energia, finanţele şi securitatea, potrivit experţilor.
„Se întăresc nu numai legăturile economice, ci şi legăturile de securitate între aceste ţări şi Moscova", explică pentru AFP Anne Gadel, colaboratoare regulată cu Institutul Montaigne, despre ţările din Golf.
Vineri, Emiratele Arabe Unite s-au abţinut, împreună cu China şi India, la un vot în Consiliul de Securitate al ONU pe o rezoluţie scrisă în comun de Statele Unite şi Albania, care cer Moscovei să-şi retragă trupele din Ucraina. Rusia și-a exercitat dreptul de veto.
După vot, agenţia din Emirate WAM a relatat despre o convorbire telefonică între şefii diplomaţiilor din Emirate şi din Statele Unite.
Rusia a anunţat o întâlnire luni, la Moscova între miniştrii afacerilor externe din Rusia şi din Emirate.
În cadrul CCG, Kuwaitul şi Qatarul s-au abţinut să critice Rusia de la invazia de joi, denunţând doar violenţele. Arabia Saudită, lidera CCG, Omanul şi Bahrainul au rămas tăcute până acum.
"Să găsească un echilibru va fi deosebit de dificil pentru Emirate... în măsura în care dispun acum de un loc în Consiliul de Securitate al ONU", subliniază dna Gadel.
Aliat ideologic
Timp de decenii, Statele Unite, care au baze militare în Arabia Saudită, în Emirate, în Qatar şi în Bahrain, s-au poziţionat ca apărători ai ţărilor din Golf faţă de posibile ameninţări. Şi cele două tabere au un adversar comun: Iranul.
Dar Riadul şi Abu Dhabi au avut în ultimii ani relaţii oscilante cu Statele Unite legat de problema drepturilor omului, acordurile de armament şi conflictul din Yemen.
Serviciile de informaţii americane au acuzat Riadul de asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în 2018. În decembrie 2021, Abu Dhabi a ameninţat Statele Unite cu anularea unui mega-contract referitor la cumpărarea de avioane de luptă F-35.
Şi administraţia lui Joe Biden şi-a limitat oarecum intervenţiile militare în regiune. De asemenea, i-a scos pe rebelii yemeniţi de pe lista sa cu "organizaţii teroriste", ceea ce a provocat furia saudiţilor care luptă cu ei în Yemenul aflat în război.
Ţările din Golf "înţeleg că trebuie să-şi verifice alianţele pentru a compensa retragerea perceptibilă a Statelor Unite din regiune", potrivit dnei Gadel.
„Rusia este considerată un aliat ideologic, în vreme ce cerinţele americane în materie de drepturi ale omului devin problematice", potrivit lui Andreas Krieg, cercetător specialist în Orientul Mijlociu la King's College din Londra.
„Ouăle în coş"
În ciuda cooperării de securitate tot mai mari cu Rusia, majoritatea ţărilor din CCG "ar pune oul de securitate în coşul american", estimează dl Krieg. Chiar dacă "au început să-şi diversifice legăturile în alte domenii cu concurenţii şi adversarii americanilor".
Schimburile comerciale între Rusia şi ţările din CCG au atins cinci miliarde de dolari în 2021, mai ales cu Emiratele şi cu Arabia Saudită, potrivit cifrelor oficiale.
Ca actori majori pe pieţele energetice, majoritatea ţărilor din CCG au cu Rusia relaţii de producători parteneri. Riadul şi Moscova conduc alianţa OPEP+, controlând strict producţia pentru a susţine preţul.
OPEP+ este formată din 23 de membri, cele 13 ţări ale Organizaţiei ţărilor exportatoare de petrol (OPEP) şi cei zece aliaţi ai lor. OPEP şi-a limitat producţia pentru a susţine cursul în cadrul acordului său cu aliaţii din OPEP+.
„Ţările arabe membre ale OPEP sunt într-o situaţie dificilă din punct de vedere diplomatic", deoarece menţinerea acordului OPEP, care controlează producţia, "este clar în prim-planul consideraţiilor lor", afirmă pentru AFP Ellen Wald, cercetătoare în grupul de reflecţie Atlantic Council.
"Ţările din Golf se tem să afecteze această relaţie şi caută să menţină participarea rusească la OPEP+ (...). Dacă Rusia părăseşte alianţa, acordul probabil că se va prăbuşi", spune ea.
"Să rămâi tăcut în legătură cu acţiunea rusească în Ucraina este probabil cea mai bună linie de conduită deocamdată, dar această poziţie pragmatică poate deveni nesustenabilă dacă (ţările din Golf) sunt presate (să reacţioneze) de către liderii occidentali", adaugă Ellen Wald.