Statele Unite nu vor elimina vizele pentru români. Ministrul de Externe explică care este motivul

Statele Unite nu vor elimina vizele pentru români. Ministrul de Externe explică care este motivul

Ministrul de Externe de la București a explicat de ce Statele Unite ale Americii păstrează politica de vize pentru cetățenii români.

Bogdan Aurescu a explicat că eliminarea vizelor pentru SUA ține de legislația americană, care prevede un prag de trei la sută, privind solicitări de viză respinse. În prezent, rata respingerilor de vize pentru cetățenii români este de ”9-10 la sută”, ceea ce plasează România pe lista țărilor pentru care se solicită viză de intrare pe teritoriul american.

„Este, până la urmă, rezultatul unei legislaţii americane, care este destul de strictă şi care, după cum cunoaşteţi, prevede o serie de condiţii. Noi am îndeplinit toate aceste condiţii prevăzute de legislaţia americană, cu excepţia condiţiei care se referă la rata de refuz. Plafonul ratei de refuz prevăzut de legislaţia americană, adică transpus în procent de număr de vize care nu sunt acordate atunci când se fac aplicaţii pentru această viză de scurtă şedere în Statele Unite, plafonul acesta este de 3% din numărul total de solicitări. În momentul de faţă, noi nu suntem la acest plafon. În momentul de faţă, suntem în jur de 9 - 10%. Or, această situaţie nu este imputabilă nici autorităţilor române, nici autorităţilor americane, ci se referă exact la situaţia neîndeplinirii condiţiilor de către cetăţenii români, fiecare în parte, care aplică pentru a obţine o viză", a precizat Aurescu.

Campanie de informare  pentru toți românii

Pentru a scădea această rată este nevoie de o campanie de informare a românilor, care vor să solicite vize pe teritoriul SUA. Este nevoie ca românii să știe care sunt condițiile pentru a primi viza pentru Statele Unite și cine poate fi eligibil pentru acest document.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bogdan Aurescu a mai spus că a discutat cu secretarul pentru Politia Externă a Statelor Unite, despre chestiunea vizelor de călătorie ți că singura soluție pentru eliminarea vizelor este ca acest procent de respingeri să coboare sub trei la sută.

„Am stabilit că împreună vom lucra, în perioada imediat următoare, pentru a decela exact care sunt aceste motive pentru care sunt refuzate, să zicem, în jur de 9 - 10% dintre vizele cerute de cetăţenii români. În funcţie de asta putem calibra foarte atent şi exact o campanie de informare pe care dorim să o declanşăm în perioada următoare, o campanie de informare comună România - Statele Unite, în aşa fel încât să conştientizăm pe toţi cetăţenii români care doresc să aplice pentru o viză de scurtă şedere în Statele Unite să ştie care sunt condiţiile acestea. Şi, atunci, dacă fiecare cetăţean român ştie exact dacă se încadrează sau nu în aceşti parametri, ştie să nu facă o astfel de cerere dacă ea nu are şanse să fie acceptată. Şi, în felul acesta, procentul de refuz va scădea. Acest procent de refuz este prevăzut într-o legislaţie adoptată de Congresul american", a mai spus ministrul de externe.