Replica lui Biden pentru Putin. SUA ar putea desfășura mai multe arme nucleare strategice

Arme nucleare.Sursa foto: Dreamstime.com

Statele Unite iau în considerare posibilitatea de a desfășura mai multe arme nucleare strategie. Noua strategie este menită să descurajeze eventualele amenințări din partea Rusiei, a Chinei și chiar a Coreei de Nord.

Un consilier al președintelui Joe Biden a declarat că SUA și-ar putea schimba strategia nucleară în următorii ani. America ia în considerare să desfășoare mai multe arme strategice pentru a-i descuraja pe potențialii săi adversari. Oficialul de la Casa Albă a făcut referire, în mod special, la Rusia și China comunistă.

Statele Unite, replică pentru Vladimir Putin

Pranay Vaddi, cel mai înalt oficial al Consiliului de Securitate Naţională pentru controlul armelor, a făcut o serie de comentarii cu privire la intențiile Casei Albe. Consilierul lui Joe Biden a vorbit de „o abordare mai competitivă” a controlului armelor. El a precizat că este nevoie de o schimbare la nivel strategic în Statele Unite.

Este nevoie, a precizat el, de presiuni asupra Moscovei și Beijingului. Cele două rivale ale Americii trebui determinate să renunțe la atitudinea de respingere a apelurilor SUA pe teme precum limitarea arsenalului nuclear. .

„În absenţa unei schimbări a arsenalelor adverse, putem ajunge în următorii ani într-un punct în care este necesară o creştere faţă de numărul actual de arme dislocate. Trebuie să fim pe deplin pregătiţi să executăm, dacă preşedintele ia această decizie”, a spus el.

Joe Biden. Sursa foto: Facebook

America va scoate mai multe arme nucleare

Pranay Vaddi a afirmat că Statele Unite ar putea fi nevoite să desfășoare mai multe arme nucleare în lume. O astfel de politică ar avea drept scop descurajarea Chinei și a Rusiei. De asemenea, astfel, partenerii și aliații Americii vor fi mai în siguranță.

„Dacă va veni acea zi, va avea ca rezultat concluzia că sunt necesare mai multe arme nucleare pentru a descuraja adversarii noştri şi pentru a proteja poporul american şi aliaţii şi partenerii noştri”, a adăugat consilierul.

În prezent, Statele Unite respectă limita de 1.550 de focoase nucleare strategice desfăşurate, așa cum s-a stabilit prin Tratatul START din 2010. Casa Albă nu a renunțat la această politică, deși Moscova „a suspendat” participarea la această înțelegere. Moscova s-a arătat nemulțumită de susținerea acordată de SUA  pentru Ucraina.

În urmă cu un an, consilierul pentru Securitate Naţională, Jake Sullivan, era de părere că nu va fi nevoie de dislocarea mai multor arme nucleare. El afirma că Statele Unite au oferit Rusiei şi Chinei posibilitatea unor discuţii „fără condiţii prealabile”.

Statele Unite, îngrijorate de situația internațională

Administraţia Biden rămâne angajată faţă de controlul internaţional al armelor şi regimurile de neproliferare menite să stopeze răspândirea armelor nucleare, a spus Vaddi. Cu toate acestea, Rusia, China şi Coreea de Nord „îşi extind şi îşi diversifică arsenalele nucleare într-un ritm vertiginos”. Cele trei dictaturi nu maniestă nici un interes pentru o politică de control a armelor.

Mai mult, cele trei state colaborează cu Iranul şi se coordonează în moduri care contravin păcii şi stabilităţii. Ele amenință Statele Unite, aliaţii şi partenerii săi, făcând să crească tensiunile în plan internațional.

Rusia, China, Iran şi Coreea de Nord împărtăşesc tehnologii avansate de rachete şi drone, a spus Vaddi. El a arătat că Moscova folosește drone iraniene în Ucraina și obuze de artilerie, precum și rachete nord-coreeene. De asemenea, Rusia se bucură de sprijinul Chinei pentru industria de război.