Condamnarea și execuția prin împușcare au venit în 1954, abia după moartea lui Stalin. Gheorghiu-Dej luase însă decizia de a-și anihila adversarul încă din 1947. Dovada o găsim în documentele sovietice publicate de Institutul Wilson. Iată ce informații apar în notițele luate de interpret în timpul întâlnirii pe care Gheorghe Gheorghiu-Dej și Anna Pauker, la acea vreme ministru de Externe, au avut-o la Moscova pe 2 februarie 1947 cu Stalin, ministrul de Externe al URSS Molotov, ambasadorul URSS în Romania Kavtaradze și general-colonelul Susaikov.

“Tovarășul Stalin îl întreabă pe Dej dacă există vreun diferend de opinie în Biroul Politic al Partidului Comunist Român și, dacă există, care sunt acestea și care sunt cauzele lor? Dej răspunde că, de fapt, nu există divergențe serioase în rândul liderilor Partidului Comunist Român, dar a existat un caz cu Pătrășcanu, care a fost ofensat că nu a fost ales în secretariatul Comitetului Central și a fost supus criticilor clare. El a vrut să-și prezinte demisia și să părăsească guvernul. Ulterior, a recunoscut greșelile sale și a promis că nu le va repeta.

Cu toate acestea, mai târziu, Pătrășcanu a ținut la Cluj un discurs îndreptat împotriva maghiarilor care trăiau în Transilvania, iar discursul său era plin de spirit naționalist românesc. Pătrășcanu a explicat ulterior că spera să-i atragă pe românii din Transilvania de partea guvernului Groza, crezând că ar fi foarte important, deoarece românii reprezintă majoritatea în Transilvania. Dej spune că la această problemă, Partidul Comunist Român a adoptat poziția corectă, a dat explicațiile necesare și l-a forțat pe Pătrășcanu să respingă aceste idei nesănătoase. Pătrășcanu s-a supus, dar a fost nemulțumit”.

Continuarea discuțiilor îi dă lui Dej certitudinea că se poate ocupa de Pătrășcanu, dar că va trebui să mai aștepte până să se debaraseze și de Anna Pauker și Vasile Luca. „Tovarășul Stalin îl întreabă pe Dej dacă au existat și alte contradicții în Partidul Comunist Român și dacă există motive pentru zvonurile care i-au ajuns la ureche, desprefaptul că există o fracțiune în Partidul Comunist Român care ar dori să fie doar români în partid, și anume, în mod specific, ca Anna Pauker și Luca, dat fiind că nu sunt de naționalitate română, să nu
poată ocupa funcții de conducere în partid.

Tovarășul Stalin subliniază că, în acest caz, partidul, dintr-un partid social și de clasă, se va transforma într-un partid bazat pe rasă. Dacă își păstrează caracterul social și clasic, se va dezvolta și va deveni mai puternic; dacă are un caracter rasist – va pieri în mod inevitabil. Dej răspunde că nu există o astfel de fracțiune în partid, că au existat, într-adevăr, afirmații separate în acest sens, dar acesta nu este un fenomen general în partid. Tovarășul Stalin spune că dacă este adevărat, este bine așa”.

Modul în care Stalin conduce discuția îi este pe plac Annei Pauker, care intervine și ea, dornică să puncteze împotriva propriilor adversari. Ținta ei este Petru Groza, la acea vreme premier:“Tovarășul Stalin întreabă dacă membrii conducerii PCR îl consideră peGroza comunist. Pauker răspunde negativ. Susaikov afirmă că Groza este dispus să se alăture partidului în orice moment. Tovarășul Stalin spune că atunci va dori să fie liderul Partidului Comunist Român. Pauker subliniază că Groza se bucură că există astfel de idei și că se
visează  liderul tuturor țărilor balcanice și se consideră factorul decisiv”.

Discuții de genul celor purtate de Stalin cu Gheorghe Gheorghiu-Dej și Anna Pauker au loc și astăzi în diverse cancelarii ale lumii. Năravurile politicienilor nu s-au schimbat, după cum pofta de putere a mai marilor lumii a rămas la fel de nesățioasă. Singura șansă de progres ar fi ca popoarele să se mai fi deșteptat și să recunoască, măcar o dată la 30 de ani, personajele din această veche piesă.

 

 

Te-ar putea interesa și: