Există date care explică ascensiunea militară a Nordului prin particularitățile economiei de război ale acestei țări. În special, așa numita politică „Songun” sau „armata pe primul loc” care susține armata drept pilonul central de organizare a societății nord-coreene. Dar, arată NI, cel mai bun răspuns se află în ajutorul extern. Pe de o parte, forța militară considerabilă a Coreei de Nord ar fi nesustenabilă dacă nu ar exista un flux constant de subvenții economice chineze. Cel mai important aspect este însă că industria de apărare nord-coreeană a fost construită și este azi formată din arme și echipamente sovietice.

Cum a ajutat Stalin Coreea de Nord

Republica Populară Democrată Coreeană a apărut în 1948 ca produs secundar al unui aranjament postbelic care a împărțit Coreea de-a lungul infamei Paralele 38, nordul și sudul fiind absorbite în sferele de influență sovietică, respectiv occidentală. Iar Stalin nu a pierdut timp în construirea armatei nord-coreene, oferind cu generozitate ajutor militar in valoare de 200 de milioane de ruble între anii 1949 și 1952. 

Transporturile inițiale sovietice constau în 37 de tancuri T-34, zeci de mii de arme de foc, mortiere, avioane de luptă Il-10 și Yak-9 și mai multe tipuri de obuziere. Aproximativ 40,00 de militari sovietici au fost trimiși nu doar pentru a instrui forțele nord-coreene, ci și pentru a le oferi sprijin în luptă și expertiză tehnică în timpul războiului coreean din 1950-1953.

După o scurtă pauză, în perioada lui Hrușciov, transferurile militare-tehnologice sovietice în Coreea de Nord s-au reluat la mijlocul anilor 60 și au continuat până la mijlocul anilor 80. Forțele terestre ale Coreei de Nord au primit peste o mie de tancuri principale de luptă T-55 (o mare parte dintre ele fiind folosită și în prezent. Dar și o licență de producție a tancului T-62 care a dus la cinci produse interne, cunoscute sub numele de Chonma-ho.

ADN-ul sovietic rămâne în Coreea de Nord

Coreea de Nord s-a îndepărtat treptat de transferurile directe sovietice, în favoarea producției interne. Dar ADN-ul sovietic continuă să rămână în industria de apărare a Phenianului. De exemplu, tancul nordc-coreean Pokpung-ho împrumută influențe de design de la T-62 și T-72, și chiar și de la noul T-90 rus.

De asemenea, armele de calibru mic, puștile de asalt tip 58 și 68 din Coreea de Nord se bazează pe licențele AK-47, respectiv AKM, purtând semnătura lui Kalașnikov. NI a mai relatat că și ultima lor pușcă de tip 88 este clar creată după AK-74 din epoca sovietică. 

O mare parte din forța aeriană a Coreei de Nord este formată și ea din peste 200 de avioane de luptă sovietice și rusești, inclusiv MiG-29, Il-28 și Su-25. Forța actuală de apărare aeriană este compusă aproape exclusiv din sisteme rachete sol-aer S-200, S-125 și S-75 sovietice și rusești.

Este clar că industria de apărare a Coreei de Nord nu a fost doar întemeiată și susținută de transferuri militare-tehnologice sovietice timp de  jumătate de secol. Cu toate acestea, după destrămarea URSS, Rusia a fost mult mai puțin dispusă să acționeze ca beneficiar militar al Phenianului. În secolul 21, acest rol i-a revenit Chinei, tot mai activă în afirmarea intereselor sale geopolitice în regiune.