Redăm integral destăinuirile polițistului Marian Godină

„După multe dezamăgiri, spuneam cu ceva timp în urmă că pe această pagină nu mă voi mai ocupa de cazuri umanitare. După ce m-am mai liniștit, am reluat astfel de cazuri.

Imi amintesc și cred că vă amintiți și voi, cazul unei fetițe bolnave de cancer care avea nevoie de o sumă enormă de bani pentru operație și tratament in Turcia. Tatăl ei dormise câteva luni într-o mașină din apropierea unui spital din România.

Din fericire, după ce am distribuit cazul, suma necesară s-a strâns destul de repede în contul unei fundații care i-a achitat facturile pentru deplasare, cazare, operație și tratament în Turcia.

Tatăl fetiței a inceput să-mi scrie pentru a-mi spune că directorul asociației e un escroc, că nu-i dă bani de cheltuială și că el nu are niciun ban. Asta deși i se decontau toate cheltuielile și primise donații în contul personal mai multe decât putea spera vreodată.

După operația din Turcia, având în continuare tratamentul plătit acolo, omul a ales să plece cu fetița și să vină în România, în satul în care locuia, dând cu piciorul unei ocazii pe care alții nu ar putea-o avea. În mintea lui, am devenit și eu un fel de escroc care s-a îmbogățit din banii lui, eu fiind mână în mână cu directorul fundației.

El voia banii strânși, nu-l interesa că din acei bani erau decontate toate cheltuielile medicale, nu erau bani pe care să-i primească el în mână, așa cum și-ar fi dorit. I-am spus că, pe lângă faptul că am mediatizat cazul, mă număr și eu printre oamenii care au și donat. Mi-a răspuns că îmi dă înapoi doi euro. Ca să nu o mai lungesc cu cazul ăsta, o să vă spun că fetița a murit între timp.

Am zis atunci că voi încerca să las mila la o parte și să nu mă mai bag în lucruri d-astea.
Totuși, nu m-am putut abține.

Acum trei săptămâni, v-am făcut cunoscut cazul unei familii care locuia într-un container din tablă, fără curent, wc, apă, gaz.
De a doua zi de când i-am găsit, i-am mutat într-un apartament cu două camere complet utilat și mobilat.

Entuziasmul de la început a fost enorm, văzând cum se poate schimba viața cuiva.

După cum v-am scris de la început, aveam dubii în privința lor și le pusesem o grămadă de condiții, promițându-le în schimb că, dacă își văd de treabă, mă voi ocupa să aibă unde locui decent, tocmai de aceea am apelat la ajutorul vostru.
Din bucătăria apartamentului lipsea mașina de spălat, așa că, i-am anunțat că le vom aduce una a doua zi. Un domn s-a oferit să ne ajute gratuit cu transportul și să vină cu o dubă.

Atât eu, cât și jandarmul care m-a ajutat cot la cot în acest caz fusesem de serviciu noaptea și ieșisem din tură la 8 dimineața, iar la ora 8.30 eram în fața blocului de unde trebuia să luăm mașina de spălat. Îl anunțasem pe tatăl băiețelului să fie treaz în jurul orei 9 pentru că vom veni cu mașina de spălat. La 9 fără ceva eram în fața blocului unde mutasem familia și l-am sunat să coboare să ne ajute. Am considerat destul că o cărasem noi câteva etaje, în dubă, din dubă și până în fața blocului.

L-am așteptat vreo zece minute până a coborât buhăit de somn.

Le-am pus în vedere să își caute de muncă pentru că nu le voi plăti pentru mult timp utilitățile și mâncarea, așa că, după câteva zile, surpriza plăcută a venit și omul ne-a anunțat că s-a angajat la un magazin mare unde să aranjeze căruțurile din parcare. M-am întrebat dacă nu ar putea lucra ca salahor în construcții, unde ar câștiga mult mai bine, dar am fost mulțumit că măcar va merge la un serviciu stabil, chiar dacă pe salariul minim și nu un job pentru ditamai omul de până în 30 de ani. La mai spusesem să nu se apuce de adunat lucruri în apartament, pentru că au tot ce le trebuie. Într-o seară am găsit două plase cu cabluri pe care urma să le ardă pentru a le duce la cupru. I-am zis încă o dată că nu vreau să mai văd așa ceva în casă.

La două zile după ce s-a angajat, „pe surse”, cum zic jurnaliștii, am aflat că omul nostru petrece cu multă băutură într-o zonă famată a orașului, alături de niște prieteni ai lui.
Le spusesem și că nu vreau să aud că îmi zice vreun vecin că l-a văzut venind beat acasă.
M-am dus la apartament și am întrebat-o pe femeie unde îi este concubinul. Mi-a zis că e plecat să ajute pe cineva la nu știu ce treabă, dar că trebuie să vină imediat. I-am spus că știu că e beat și știu și unde e, dar femeia a început să jure pe copiii ei că nu e adevărat. Așa că am zis să așteptăm să-l vedem cum vine. Aflând că suntem acolo, bărbatul nu a mai venit și și-a închis telefonul.
Mi-a zis a doua zi că venise acasă fix la un minut după ce plecasem noi și că-i pare rău că nu l-am mai așteptat puțin ca să ne convingem că nu era beat.

Domnul în cauză, proaspăt liberat din penitenciar pentru tâlhărie, având o „coadă” de câțiva ani, a comis-o între timp din nou.

A condus o mașină fără să aibă ITP, după cum mi-a povestit. Doar că pe lângă ITP, nu avea nici permis de conducere și era și beat. Deci e o chestie de timp până va ajunge înapoi de unde abia s-a liberat.
Mergeam zilnic la ei, atât eu, cât și jandarmul si le duceam ba mâncare, ba fotolii, ba canapele etc. Ba chiar mi-am călcat pe inimă și le-am cumpărat și țigări. Din banii mei, nu din cei donați.
Proaspătul liberat primise un sac de haine de la un coleg de-ai mei. Că nu a zis nici măcar mulțumesc pentru ele, nu mi s-a mai părut nimic deosebit.

Tot pe surse, am aflat că domnul stâlp al familiei plănuiește ca din primul salariu să își cumpere o mașină. Dacă vă întrebați ce fel de mașină poți cumpăra cu atât de puțini bani, vă pot spune că sunt tot felul de rable radiate sau fără acte. Iar pentru el, care nu are nici permis, nu cred că e vreo problemă că mașina nu are acte. Intr-una din zile, am fost informat că domnul și-ar dori o discuție cu noi, „că așa nu se mai poate”.

El se simțea jignit și umilit, după cum ne-a zis.

Ne-a mai reproșat și că prea îi verificăm și că prea facem totul pentru fată și pentru ei mai puțin. I-am explicat pe scurt un lucru pe care ar fi trebuit să-l știe deja. Îi spusesem încă de la început că lucrurile le facem pentru viitorul copiilor, nu pentru ei. Și că ei au venit practic la pachet, dar că ar trebui să profite la maxim de asta. Cine naiba îți mai dă o locuință în care să stai și te alimentează zilnic? Dar, lucrul bun e că, spre deosebire de pușcărie, aici nu-l ține nimeni cu forța. Dacă vrea să plece, viteză! Așa că omul s-a ambiționat și a zis că el pleacă. Și-a făcut bagajele și a plecat. I-am zis să se gândească bine, pentru că procesul e ireversibil, eu nu mă joc cu ei și odată plecat…la revedere. A decis că pleacă. Mama copiilor a ales să rămână, dar zilele următoare a stat mai mult la baraca în care îi găsisem prima oară, acolo unde i se mutase înapoi concubinul.

Pentru că înclina să se mute acolo cu tot cu copii, am convins-o să rămână în apartament cu copiii. Într-una din zile, ducându-le niște cumpărături, mă amuzam cu prietenul meu uitându-ne la frigiderul lor ticsit cu bunătăți. Nici noi nu aveam așa acasă. Cu toate astea, mama copiilor nu a ezitat să ne spună că îi mai trebuie nu știu ce pt salată Boef, mai trebuie niște varză etc. Aaa…și niște țigări.

Deși le cumpărasem haine noi, nu de puține ori i-am găsit îmbrăcați tot cu cele vechi care miroseau a fum.

Pentru că wc-ul prezenta urme de frânare și târâre, am realizat că nu au de unde să știe că se trage apa și că există o perie cu care să ascundă urmele.
Cu frigiderul plin, căldură, brad (cumpărat și făcut de Georgiana), cadouri sub brad, suc, televizor, cablu etc, ce minte îți trebuie să faci Crăciunul la mama dracu’ ca boschetarii? Nu au stat acasa. Iar de Revelion la fel. S-au dus într-o comună de lângă Brașov de pe 31 și încă nu s-au întors acasă, spunând că nu au cu ce să vină.

Asta după ce vorbisem că după Anul Nou, fata va face meditații la română și matematică. Vorbisem noi și că citește niște cărți pe care i le-a dus Georgiana, dar nu s-a atins de ele.
Ce v-am povestit mai sus sunt lucrurile care mi-au mâncat ultimele 18 zile, zile în care am umblat numai pentru ei, mi-am cheltuit o grămadă de bani pe curul lor și mi-am stricat sărbătorile, în loc să stau liniștit acasă.

Și poate aș fi trecut peste toate, dacă fetița nu ar minți în cele mai infecte moduri posibile.

O să spuneți că așa sunt copiii, că ăsta e mediul în care a crescut, că e încă pe modul supraviețuire etc. I-am căutat și eu tot felul de scuze. Mă mințea o dată și îi explicam că nu e bine, că îmi poate spune adevărul și nu mă supăr. A doua zi mințea iar. A treia zi iar. Și tot așa. Iar minciunile tipice copiilor nu le pun la socoteală, mă refer la minciuni d-alea urâte, premeditate și gândite bine, d-alea de mă făceau să mă întreb dacă în fața mea e un copil sau un infractor.
Am ales să vă povestesc toate astea pentru că e un rahat mare în care m-am băgat. Și, în entuziasmul meu prostesc, v-am atras și pe voi. Ar fi fost totul simplu dacă nu v-aș fi rugat să donați. Și ați donat, nu v-ați jucat.

Iar eu, de câteva zile, nu adorm, gândindu-mă cum să ies din asta.

E ditamai suma strânsă și nu știu ce să fac cu ea. Să le cumpăr lor ceva era varianta cea mai simplă, scăpam și de bani, și de ei, dar îmi băteam joc de munca voastră. Pentru că orice le-aș cumpăra, ar vinde în secunda doi, cu toate clauzele pe care le-aș pune eu. Asta în timp ce niște copii bolnavi chiar au nevoie de acești bani.
În plus, în postarea în care v-am rugat să donați, nu am scris că donați pentru a le cumpăra o locuință, ci pentru a le asigura o locuință și doar „dacă își văd de treabă”. Or, în condițiile astea, eu nu mai sunt dispus să-mi consum niciun minut din timpul meu și nici să îmi mai mănânc energia, nervii și sănătatea.
Am vorbit cu mulți oameni despre cum să ies din asta, dar niciunul nu prea a știut ce să fac concret. Încurcătura chiar e una mare. Eu am considerat că în primul rând trebuie să vă explic cum stau lucrurile și să îmi asum în totalitate prostia pe care am făcut-o. De câteva zile caut o soluție care să fie corectă și morală, dar e foarte greu de găsit una.
Să donez banii unei asociații, să le cumpăr lor o garsonieră de care se va alege praful în timp ce alții se chinuie să își plătească ratele, să donez banii unor copii bolnavi, să-i dau unei fundații?

Chiar nu știu cum voi ieși din asta.

Îmi pare rău și îmi cer scuze pentru ce am „reușit” să fac, știu că îmi voi pune mulți oameni în cap, voi pierde enorm din încrederea voastră dar, așa cum spuneam încă din titlu, când ești prost…și viața e grea”, a scris polișistul pe blogul său.

Te-ar putea interesa și: