Sporuri nesimțite la Ministerul Justiției, pentru „pericole” fără sens

Sporuri nesimțite la Ministerul Justiției, pentru „pericole” fără sensSalariu. Sursa foto: Dreamstime.com

În contextul presiunilor financiare și al creșterilor salariale modeste din sectorul privat, în sectorul public, grila de salarizare include sporuri destinate compensării „riscurilor” profesionale, unul dintre Ministerele care aplică aceste sporuri fiind cel al Justiției, cu aproximativ 350 de angajați.

Suma pe care Minsitrul Justiției o câștigă

Angajații Ministerului Justiției beneficiază, pe lângă salariile brute, de sporuri pentru condiții periculoase sau vătămătoare, pentru coordonare și control, pentru activități legate de penitenciare, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru păstrarea confidențialității, pentru culegerea și prelucrarea informațiilor, precum și pentru activități cu risc ridicat sau în condiții de pericol deosebit.

Ministrul are un salariu de bază de 21.840 lei, iar un secretar de stat (din cei trei ai ministerului) câștigă 16.640 lei lunar. La aceste sume se adaugă indemnizațiile pentru ședințe, ceea ce poate duce veniturile lunare la peste 24.000 lei în unele cazuri.

Funcționarii publici și personalul contractual beneficiază de venituri considerabile, un director superior are un salariu de bază de 14.409 lei, la care se adaugă sporuri de 1.500 lei pentru condiții periculoase, ajungând la un venit brut de 15.909 lei. Un consilier principal, una dintre cele mai mici funcții, câștigă un salariu de 7.857 lei, cu un venit brut de peste 9.400 lei, datorită sporurilor suplimentare.

Secretul salarial

Sursa foto: Arhiva EVZ

Salariile demnitarilor

  • Ministru: Salariu 21.840 lei;
  • Secretar de stat: Salariu 16.640 lei, sporuri 7.280 lei (indemnizație ședințe);
  • Secretar de stat: Salariu 16.640 lei, sporuri 8.320 lei (indemnizație ședințe).

Funcționarii publici și personalul contractual:

  • Director Superior: Salariu 14.409 lei, sporuri 1.500 lei (condiții periculoase/vătămătoare);
  • Director adjunct: Salariu 15.465 lei, sporuri 1.500 lei (condiții periculoase/vătămătoare);
  • Șef serviciu Superior: Salariu 13.138 lei, sporuri 1.500 lei (condiții periculoase/vătămătoare) + 626 lei (coordonare/control activitate penitenciare);
  • Șef serviciu financiar-contabilitate Superior: Salariu 11.243 lei, sporuri 1.500 lei (condiții periculoase/vătămătoare) + 743 lei (coordonare/control activitate penitenciare);
  • Auditor Superior: Salariu 10.290 lei, sporuri 1.500 lei (condiții periculoase/vătămătoare) + 490 lei (coordonare/control activitate penitenciare);
  • Consilier Asistent: Salariu 11.299 lei, sporuri 1.500 lei (condiții periculoase/vătămătoare) + 2.078 lei (riscuri neuropsihice/confidențialitate), potrivit datelor extrase de ziare.com din tabelul salarial cu tipurile de sporuri.

Cât câștigă consilierul ministrului

Salariul de bază al consilierului este între 12.284 și 24.750 de lei, iar sporurile pentur condiții periculoase/vătămătoare ajung la 1.500, în timp ce sporurile pentru confidențialitate și suprasolicitare neuropsihică sunt între 666 și 1.332 de lei.

De asemenea, consilierul pentru afaceri europene are un salariu de bază între 9.669 – 9.994 de lei, iar sporul de condiții periculoase/vătămătoare este clasat între 1.034 și 1.067 de lei, iar sporul pentru confidențialitate și suprasolicitare neuropsihică ajunge la 443 de lei.

Mai mult, salariul de bază al unui director este între 24.840 – 25.000 de lei, iar acesta mai primește sporuri pentru condiții periculoase/vătămătoare, de 1.500 de lei, pentru personalul cu atribuţii de coordonare, între 1.171 – 1.250 de lei, dar si spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidențialităţii, care variază între 5.918 – 6.554 de lei, potrivit Ziare.com.