Responsabilii Comitetului olimpic şi paralimpic american (USOPC) au anunţat, miercuri, că au recrutat trei experţi în sănătate mintală pentru a susţine sportivii americani în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Tokyo de anul viitor, informează AFP.

La fel ca toţi sportivii din lumea întreagă, americanii ar fi trebuit să debuteze în probele olimpice pe 24 iulie şi până pe 9 august anul acesta, dar pandemia de coronavirus a constrâns organizatorii Jocurilor Olimpice din 2020 să le amâne pentru anul viitor.

„În timp ce lumea continuă să meargă înainte ţinând cont de provocările impuse de pandemia mondială de coronavirus şi de amânarea Jocurilor, noi vrem să ne asigurăm că sportivii noştri dispun de resursele necesare pentru a se concentra asupra sănătăţii lor mintale”, a declarat Bahati VanPelt, şeful serviciilor pentru sportivi din cadrul USOPC.

Doctorul Cody Commander, director de psihologie în sport al departamentului de atletism de la Universitatea din Oklahoma, va fi responsabil cu sănătatea mintală a sportivilor olimpici, în timp ce Emily Klueh, consilieră în atletism la Universitatea din Michigan, şi doctorul Todd Stull, diplomat în psiahiatrie şi medicină a dependenţelor, vor fi responsabili cu sănătatea mintală a sportivilor paralimpici.

Cei trei experţi au contribuit la elaborarea unui plan strategic de sănătate mintală pe termen lung, cuprinzând extinderea ofertelor de telemedicină şi un plan de acţiune de urgenţă pentru sportivii americani.

Serviciile propuse ca urmare a pandemiei de coronavirus şi amânarea Jocurilor Olimpice din 2020 cuprind consiliere telefonică 24 de ore din 24 cu profesionişti certificaţi.


Ana Maria Brânză a câștigat din nou Cupa Mondială la spadă! Record absolut


Organizatorii Jocurilor Olimpice şi Paralimpice 2020 de la Tokyo, reprogramate pentru vara anului 2021 din cauza pandemiei de coronavirus, au salutat, în martie, amânarea armistiţiului olimpic adoptat în vederea acestui eveniment, informează EFE.

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a aprobat iniţial o rezoluţie în decembrie 2019 pentru ca armistiţiul să fie respectat în acest an, dar a convenit să amâne datele pentru perioada corespunzătoare din 2021, ca urmare a amânării Jocurilor.

Armistiţiul olimpic va debuta acum pe 16 iulie 2021, cu şapte zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, programată pe 23 iulie anul viitor, şi va dura până pe 12 septembrie, la şapte zile după încheierea Jocurilor Paralimpice, precizează Comitetul japonez de organizare Tokyo-2020.

„Inspiraţi de adoptarea acestei rezoluţii actualizate, vom face tot posibilul pentru a profita de oportunitatea preţioasă oferită de Jocurile de la Tokyo pentru a ajuta la construirea unei lumi paşnice şi mai bune prin intermediul sportului”, a precizat preşedintele Tokyo 2020, Yoshiro Mori, într-un comunicat.

Mori s-a referit şi la dificultăţile generate de pandemia de coronavirus la nivel mondial şi a pledat pentru utilizarea „puterii sportului în scopul unirii oamenilor din întreaga lume”.

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a salutat la rândul său decizia de amânare a armistiţiului olimpic, pe care descris-o drept „un mare semn de încredere că aceste Jocuri Olimpice vor fi lumina de la capătul turneului întunecat pe care îl traversează omenirea”.

Sursa: Agerpres