Spion pentru China comunistă. Profesor condamnat pentru că strângea informații despre disidenții din SUA
- Ionel Sclavone
- 7 august 2024, 09:09
Statele Unite. Spion pentru China comunistă condamnat de o instanță americană. Un profesor universitar în vârstă de 76 de ani a fost acuzat că strângea informații despre disidenții anticomuniști care locuiesc în New York.
Procesul profesorului universitar chinez, Wang Shujun, a durat o săptămână și s-a desfășurat la tribunalul federal din Brooklyn. Un juriu l-a găsit vinovat pentru patru capete de acuzare, inclusiv pentru că a acţionat ca agent străin fără a notifica procurorul general al SUA şi pentru că a minţit autorităţile americane.
Spion pentru China comunistă
Procurorii federali susțin că Wang Shujun, naturalizat cetăţean american, s-a prezentat drept un adversar al Partidului Comunist Chinez. Dat în vileag ca spion, el a recurs la această înșelătorie pentru a câştiga încrederea celor care se opun regimului de la Beijing. Este vorba despre activiştii pro-democraţie din Hong Kong, susţinătorii independenţei Taiwanului şi a militanţiii pentru drepturile uigurilor şi tibetanilor.
În realitate, au stabilit procurorii federali, prosfesorul universitar monitoriza activiștii anticomuniști și transmitea informațiil către China comunistă. El era în legătură cu patru oficiali din cadrul Ministerului Securităţii de Stat (MSS) al Chinei pentru care acționa ca spion.
În replică, avocatul apărării, Zachary Margulis-Ohnuma, a susținut că Wang ar fi luat legătura cu agenţii chinezi de informaţii pentru a le câştiga sprijinul şi a promova schimbarea socială. El nu ar fi acționat ca agent al acestora, a afirmat avocatul.
Pledoaria nu a fost de natură să convingă juriul. Drept urmare, Wang ar putea suferi o condamnare de până la 25 de ani de închisoare când își va primi sentința, pe 9 ianuarie 2025. După aflarea deciziei juriului, Margulis-Ohnuma a declarat că respectă verdictul şi că va solicita o sentinţă care să-l scutească pe profesorul spion de „agonia” închisorii.
Un adevărat roman de spionaj
Autoritățile americane susțin că povestea acestui spion chinez poate constitui intriga unui roman. Dovezile, însă, au arătat procurorii federali, sunt reale și șocante. Profesorul chinez era dispus să trădeze pe oricine, inclusiv pe cei care îl respectau și aveau încredere în el.
„Rechizitoriul ar putea fi intriga unui roman de spionaj, dar dovezile sunt şocant de reale", a comentat Breon Peace, procurorul federal din Brooklyn.
Procurorii americani au acuzat, de asemenea, patru ofiţeri de informaţii chinezi. Aceștia ar fi acționat ca intermediari ai lui Wang Shujun. Procurorii au precizat că cei patru sunt în libertate și, cel mai probabil, au fugit în China comunistă.
A death in New York shocks the community. What’s the connection to Shujun Wang? Discover the dark histories and complex motivations in the Chinese dissident world.
Listen to ep3 of “Master of Deceit” by @ccjanetang and Tara McKelvey: https://t.co/LedppsmGUH#podcast #China pic.twitter.com/jFkOvat4Fu
— Radio Free Asia (@RadioFreeAsia) August 4, 2024
Spion specializat în persecutarea disidenților
În ultimii ani, Departamentul de Justiţie al SUA a luat măsuri drastice împotriva a ceea ce numeşte „represiune transnaţională”. Astfel, autoritățile comuniste din China sau din Iran persecută pe opozanții regimului refugiați în lumea liberă.
Termenul se referă la supravegherea, intimidarea şi, în unele cazuri, încercarea de repatriere sau uciderea activiştilor care militează împotriva acestor guverne.
Disidenții sunt sunt monitorizați și supuși presiunilor de indivizi precum acest spion condamnat.