Intitulată „Vaza cu margarete şi maci”, aceasta este ”cea mai importantă natură moartă a lui Van Gogh scoasă la licitaţie în peste doua decenii”, subliniază reprezentanţii Sotheby’s.

În colecţia particulară

Pânza a fost pictată la Auvers-sur-Oise (Francia), în casa unuia dintre cei mai buni prieteni ai artistului, doctorul Gachet, şi a fost cumpărată de la maestrul olandez de colecţionarul de artă impresionistă Gaston Alexandre Camentron. Tabloul a fost expus în mai multe galerii, iar în 1928 a fost achiziţionat de unul dintre fondatorii Muzeului de Artă Modernă din New York (MoMa), A. Conger Goodyear, care l-a păstrat în colecţia lui particulară.
Tabloul „Vaza cu margarete şi maci” va fi expus de Sotheby’s în Hong Kong, la Londra şi apoi la New York, unde va avea loc licitaţia.