SPECTACOL TOTAL! CSM București a primit trofeul și este CAMPIOANA Ligii Naționale de handbal feminin a treia oară consecutiv - VIDEO

SPECTACOL TOTAL! CSM București a primit trofeul și este CAMPIOANA Ligii Naționale de handbal feminin a treia oară consecutiv  - VIDEO

CMS București a primit, miercuri seară, la finalul meciului cu CSM Bistrița, câștigat cu scorul de 34-27 (16-15), în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, trofeul pentru entru câștigarea titlului de campioană în ediția 2016-2017 a Ligii Naționale de handbal feminin.

Aceasta a fost o victorie de moral pentru sportive căci echipa din Capitală era sigură de titlu, al treilea consecutiv, înaintea partidei cu Bistrița, având un avantaj confortabil în clasament cu câteva rămase de jucat până la final.

A sfârșitul partidei, jucătoarele au fost chemate pe rând pe teren și au primit tricoul de campioane de la antrenoarea federală Nicoleta Alexandrescu și medaliile de la secretarul general al Federației Române de Handbal, Mihai Bocan, anunță Agepres. 

Au fost premiate 

Ne puteți urmări și pe Google News

Jelena Grubisic, Alina Iordache, Paula Ungureanu — portari, Camille Ayglon-Saurina, Bianca Bazaliu, Simone Boehme, Aurelia Brădeanu, Iulia Curea, Isabelle Gullden, Linnea Torstensson, Anastasia Lobaci, Oana Manea, Carmen Martin, Majda Mahmedovic, Cristina Nan, Gnonsiane Niombla, Cristina Vărzaru, Elena Dache, precum și antrenorul principal Aurelian Roșca, secundul Adrian Vasile, antrenorul cu portarii Linus Persson, medicul Florin Oancea, kinetoterapeutul Adrian Ionescu, președintele secției de handbal, Bogdan Vasiliu, team managerul Nicolae Luca, directorul general al clubului, Alin Petrache. 

Oana Manea, căpitanul perfect 

Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, a fost cel care a înmânat trofeul Oanei Manea, căpitanul echipei, iar apoi s-a declanșat sărbătoarea, cu confetti, șampanie și celebra melodie We Are The Champions.

 

CSM București

CSM București, deținătoarea trofeului Ligii Campionilor, va juca în sferturile de finală ale competiției cu Ferencvaros Budapesta. Echipa va suferi o serie de schimbări în cadrul lotului pentru sezonul viitor, urmând să se despartă de Cristina Vărzaru (se va retrage) și de de interul stânga suedez Linnea Torstensson și extrema dreaptă spaniolă Carmen Martin, care vor pleca la formația franceză OGC Nice Côte d'Azur Handball. 

CSM București le-a prelungit contractele la cinci jucătoare din lotul actual, daneza Line Jorgensen, franțuzoaicele Gnonsiane Niombla și Camille Ayglon Saurina, suedeza Isabelle Gullden și croata Jelena Grubisic și a reușit trei achiziții remarcabile, Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii în 2010, 2015 și 2016, aflată în prezent la Buducnost Podgorica, și jucătoarele norvegiene Marit Malm Frafjord și Amanda Kurtovic, ambele de la Larvik.