Oamenii de ştiinţă din Australia au descoperit că o specie nativă de şoarece, considerată dispărută cu mai bine de 150 de ani în urmă, trăieşte în prezent pe insulele din largul Australiei de Vest, informează The Guardian.

Cercetătorii au comparat mostre ADN provenite de la opt specii de rozătoare native extincte şi de la 42 de specii înrudite aflate încă în viaţă pentru a studia declinul speciilor native după sosirea europenilor în Australia.

Rezultatele au arătat că exemplarele din specia ''extinctă'' care poartă denumirea ''şoarecele lui Gould'' sunt identice cu cele din specia Shark Bay, care trăieşte pe mai multe insule din largul coastelor statului Australia de Vest.

Reapariția șoarecelui lui Gould, o veste bună

''Reapariţia acestei specii reprezintă o veste îmbucurătoare în contextul ratei disproporţionat de ridicate a extincţiei rozătoarelor native'', a precizat biologul Emily Roycroft, specialistă în biologie evoluţionistă, din cadrul Universităţii Naţionale Australiene.

Roycroft a precizat că speciile native de şoareci reprezintă 41% din totalitatea mamiferelor australiene care au devenit extincte după începerea colonizării europene în 1788.

''Sunt încântată că şoarecele lui Gould trăieşte în continuare, dar dispariţia sa de pe continent subliniază rapiditatea cu care această specie a trecut de la a fi răspândită în cea mai mare parte a Australiei la a supravieţui doar pe insulele din largul Australiei de Vest'', a spus ea.

''Este un colaps imens pentru această populaţie'', a mai spus cercetătoarea.

Şoarecele lui Gould (Pseudomys gouldii) era larg răspândit înainte de colonizarea europeană a regiunii continentale estice a Australiei, potrivit Ministerului Mediului din Australia de Vest.

Specia a fost denumită după soţia ornitologului britanic John Gould, Elizabeth, şi a dispărut într-un ritm accelerat după anii 1840, probabil din cauza pisicilor aduse de colonişti.

Care sunt caracteristicile șoarecelui lui Gould

Şoarecele lui Gould era mai mic decât un şobolan negru şi destul de social, trăind în mici grupuri familiale care se adăposteau în timpul zilei într-o vizuină în care amenajau un cuib din iarbă moale şi uscată, săpată de obicei la o adâncime de 15 centimetri sub tufişuri.

Studiul a fost publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America (PNAS).