Klaus Iohannis și-a ținut zilele trecute ultimul discurs în calitate de președinte al României. Chestia asta mi-a adus aminte de bancul în care Bulă este întrebat de secretarul PCR pe uzină: „Tov Bulă, de ce nu ai fost la ultima ședință de partid?” „Dacă știam că este ultima, veneam!”, i-a răspuns Bulă, cu sinceritate de comunist autentic.

Așa cum am mai spus prin diverse locuri, din noianul de frecții conținute în cuvântare mi-au reținut atenția două pasaje:

1. „Știu că am făcut greșeli, unele alegeri în care am investit speranță și încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulțumit și pe care, cel mai probabil, nu le-am explicat suficient.”
2. „Rezultatele votului de acum o săptămână ne-au adus însă într-un nou moment de cumpănă. Alegerile de mâine și cele care urmează nu vor fi numai despre politici și viziuni de stânga, dreapta sau de centru. Nu votăm nici pentru a sancționa sau a recompensa pe cineva, ci votăm pentru a rămâne o țară a libertății și a deschiderii sau a ne prăbuși într-o izolare toxică și într-un trecut întunecat”

Bun! Să le luăm pe rând.

1. Zice că a greșit, dar spre final, că nu prea a greșit totuși. Sau mă rog, a greșit dar a făcut-o așa, din neglijentă noblețe. Adică, greșelile nu ar fost tâmpenii sinistre, care au adus țara unde se vede la zi, ci au fost chestii deștepte, dar pe care „nu le-a explicat suficient”. Asta, ca și cum ar fi fost capabil vreodată să explice ceva în mod „suficient”. Nu ar fi avut cum să facă așa ceva, pentru că nici mintea și nici aroganța nu i-ar fi permis.

Nu este nevoie să comentez mai mult, decât că greșelile, adică erorile punctuale, pot fi comise doar de oamenii deștepți. Doar de către cei care între două greșeli, nu comit alte nenumărate greșeli. La Klaus Iohannis greșelile au fost de natura unei funcții matematice continue, pe un interval care a durat cele două mandate pe care poporul i le-a oferit. Ori asta nu se poate numi decât prostie. Una crasă, potențată de o aroganță ineptă.

2. În acest pasaj, Klaus Iohannis crede că este abil-aluziv. Le transmite românilor să voteze, și la parlamentare, și pentru Cotroceni, ce-or vota, „stânga, dreapta sau centru”, numai cu ăia care vor să prăbușească țara și să izoleze țara, nu. Cu alte cuvinte, românii să facă ce-or face, dar nu cumva să-l voteze pe Călin Georgescu, nu cumva să se apropie cu ștampilele de vreun partid suveranist. Nu am nimic cu esența îndemnului, ci doar cu emițătorul pe nume Klaus Iohannis.

Acum 10 ani, Klaus Iohannis pleca la drum cu o cotă de încredere de 65%. În februarie anul acesta, ajunsese la 17%. Mai la zi, după chestia cu avioanele de lux și cu zugrăveala de 7 milioane de euro a platului pe care i-l pregătește RAPPS, sub bagheta dirigintelui de șantier, general SPP, Lucian Pahonțu, a ajuns cu încrederea la o cotă de o singură cifră.

În condițiile în care un politician ajuns la o cotă care îl expune riscului de a fi scuipat pe stradă, se apucă să facă recomandări, este legitim să te întrebi ce este în capul lui. La auzul unui sfat-recomandare venit din partea unui asemenea personaj, este la mintea cocoșului că din prima țâșnești în direcția contrară îndemnului.

În cazul unuia care ți-a demonstrat timp de 10 ani că este și prost, și de o aroganță care nu dă doi bani pe mintea și sufletul supușilor săi, nici nu mai stai să analizezi ce spune. Te duci direct în partea ailaltă, faci exact ceea ce spune el să nu faci, pentru că îi știi exact valoarea spuselor.

Să nu știe Klaus Iohannis acest elementar mecanism de reacție? Nu cred că-l știe. Să nu știe că în situația lui, să ataci pe cineva, însemnă să-l lauzi? Să nu știe că discursul lui a băgat masiv voturi în traista suveraniștilor? Să nu-i fi spus nimeni că este mai productiv să tacă? Nu știu dacă cei din jurul lui i-or fi spus. Ceea ce știu însă, este că și dacă i-ar fi spus, nu ar fi înțeles. Pentru că este prost!