Specialiști din toată lumea vin la Zilele Institutului de Psihiatrie Socola. Vor dezbate urgențele psihiatrice

Specialiști din toată lumea vin la Zilele Institutului de Psihiatrie Socola. Vor dezbate urgențele psihiatrice

Specialiști în psihiatrie din toată lumea ajung zilele acestea la Iași, unde au loc Zilele Institutului de Psihiatrie „Socola” 2017. Unele din temele dezbătute vor fi legate de urgențele psihiatrice și amploarea lor.

Simpozionul Național de Psihiatrie cu participare internațională se va desfășura în perioada 5-7 octombrie. Celebrul institut funcționează neîntrerupt de 112 ani, iar anul acesta, în timpul simpozinonului, specialiștii de aici caută soluții pentru optimizarea activității intraspitalicești.

Astfel,  manifestările prilejuite de Zilele Institutului de Psihiatrie „Socola” vor avea două componente: Simpozionul Național de Psihiatrie cu participare Internațională „112 Socola!” Psyche înseamnă viață  și workshop-ul „Colaborarea structurii de management al calității cu celelalte structuri ale spitalului românesc”.  Simpozionul „112 Socola!” va avea trei secțiuni: una dedicată specialiștilor în psihiatrie, o alta dedicată psihologilor și o a treia secțiune dedicată cadrelor medii din domeniul psihiatriei.

„Zilele Institutului de Psihiatrie reprezintă o manifestare de tradiție, care se desfășoară în fiecare toamnă și în cadrul căreia vor avea loc manifestări științifice, dezbateri, prezentări ale unor lucrări de specialitate și sesiuni de comunicări la care vor participa specialiști din toată țara, precum și din străinătate. De asemenea, vom organiza și un workshop despre colaborarea structurii de management al calității cu celelalte structuri ale spitalului românesc”, a declarat dr. Ovidiu Gabriel Oprișanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.

Ne puteți urmări și pe Google News

Care sunt urgențele psihiatrice? Ce amploare pot lua? Care sunt riscurile comportamentale? Cum procedăm? La aceste întrebări, precum și la multe altele, la fel de importante, vor răspunde, în perioada 5-7 octombrie, participanții la Simpozionul „112 Socola!”.

„Tema propusă, cea a urgențelor în psihiatrie, se reliefează ca o necesitate în practica actuală interdisciplinară. Actualizarea cunoștințelor de patologie și terapeutică psihiatrică, alături de coordonatele și rigorile impuse de etică și drepturile omului, se vor regăsi, de asemenea, printre subiectele propuse pentru dezbatere”, a declarat Prof.univ.dr. Roxana Chiriță, organizator al simpozionului și director medical al Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.

Lucrările simpozionului se vor desfășura la Hampton by Hilton (fostul Hotel Europa) din Iași.