Spațiul Schengen nu mai este atât de sigur. Trei țări cer controalele la frontieră
- Julieta Savitchi
- 26 septembrie 2023, 07:14
Trei țări din spațiul Schengen discută despre posibila reintroducere a controalelor la frontieră. Inițiativa a provocat un scandal uriaș în spațiul Schengen.
Spațiul Schengen dă fisuri. Germania discută cu Polonia şi Republica Cehă despre posibile "măsuri suplimentare ale poliţiei de frontieră", a declarat luni purtătorul de cuvânt al ministrului german de interne Nancy Faeser, relatează dpa.
La sfârşitul săptămânii trecute, ministrul german de interne Nancy Faeser a discutat cu privire la acest subiect cu ministrul ceh de interne. De asemenea, a discutat cu partea poloneză la nivel de înalt funcţionar public.
Nancy Faeser va discuta această chestiune cu omologul ei polonez "în scurt timp". Se va întâmpla înainte de reuniunea de joi a miniştrilor de interne din UE. Motivul este să se poată lua măsuri suplimentare foarte rapid.
Purtătorul de cuvânt a declarat că este vorba de o prezenţă a poliţiei germane în întreaga zonă de frontieră pentru a putea efectua controale. „Dacă este necesar, de cealaltă parte a graniţei, aşa cum face Germania, de exemplu, cu Elveţia cu măsuri comune ale poliţiei de frontieră", a preciyat purtătorul de cuvânt.
Acord similar între alte două țări din spațiul Schengen
Un acord similar se află în prezent în discuţie cu Cehia şi Polonia, cu scopul de a reţine mai mulţi traficanţi de persoane.
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al ministrului german de interne a subliniat că persoanele nu pot fi pur şi simplu întoarse înapoi de la frontieră. Iar dacă acestea solicită azil, cererile lor vor fi examinate.
Spațiul Schengen este una dintre cele mai importante realizări ale proiectului european. Acesta a început în 1985 ca proiect interguvernamental între cinci țări ale UE. Acestea sunt Franța, Germania, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg.
Ulterior, s-a extins treptat pentru a deveni cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume. Câteva persoane așezate pe scaun semnează un document. Alte persoane se află în picioare în spatele lor. Una dintre acestea ține un panou cu textul „zoll/douane”, tăiat cu o cruce.
Schengen este numele unui mic sat din Luxemburg, situat la frontiera cu Germania și Franța, unde Acordul Schengen și Convenția Schengen au fost semnate în 1985 și, respectiv, în 1990.
Apartenența la un spațiu fără controale la frontierele interne înseamnă că țările:
- nu efectuează verificări la frontierele lor interne, cu excepția cazurilor unor amenințări specifice
- efectuează controale armonizate la frontierele lor externe, pe baza unor criterii clar definite
- Setul de norme care reglementează spațiul Schengen se numește Codul frontierelor Schengen.