Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia au trăit în prima jumătate a secolului al III-lea, în cetatea Emesa din Fenicia (azi, Homs, în Siria), murind ca martiri în timpul prigoanei lui Deciu.

În Emesa trăia un om bogat, pe nume Clitofont, căsătorit cu o femeie numită Levkipia.

Aceasta, fiind stearpă, mersese la doctori și vrăjitori în speranța că va putea naște un copil, însă nu a aflat nici o rezolvare.

Într-o zi a bătut la poarta casei lor un bătrân pe nume Onufrie, care ascundea faptul că era preot și monah creștin, fiind îmbrăcat în haine de cerșetor.

Levkipia l-a chemat înăuntru și i-a destăinuit mare ei supărare. Atunci, bătrânul i-a făgăduit că dacă va crede în Dumnezeul creștinilor și se va boteza, rugămintea ei de a avea un copil va fi împlinită.

Acceptând să fie botezată, nu după mult timp, Levkipia a născut într-adevăr un băiat, iar Clitofont, văzând minunea, a acceptat și el să se boteze.

Pe copil l-au numit pe copil Galaction, l-au crescut în credința creștină și i-au oferit o bună educație.

La vârsta de 24 de ani, Galaction a fost logodit de către tatăl său cu tânăra Epistimia care era păgână.

Din cauza persecuțiilor pornite de împăratul Deciu (249-253) și ale lui Secund, conducătorul orașului Emesa, împotriva creștinilor, Galaction și-a botezat logodnica în ascuns, în râul Chefis, la fel ca și pe Evtolmie, un slujitor din casa Epistimiei.

Hotărând să-și dedice viața monahismului, ei au părăsit orașul, și s-au îndreptat spre cele două mănăstiri din Muntele Publion, una pentru maici și alta pentru călugări.

După ce păgânii au aflat de existența celor două mănăstiri, au trimis armată pentru a prinde toții monahii, între care și Galaction.

Aflând, Epistimia i s-a alăturat în scurt timp, mărturisind ea însăși că este creștină.

Amândoi au fost supuși torturilor și în cele din urmă și-au dat sufletul primind cununa mucenicilor.