SOS România cere demisia lui Rafila. Moțiune simplă în Senat

SOS România cere demisia lui Rafila. Moțiune simplă în SenatAlexandru Rafila. Sursa foto: Facebook/ Alexandru Rafila

Partidul S.O.S România a depus în Senat o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, acuzându-l de gestionarea defectuoasă a politicii de vaccinare și de lipsa de transparență în relațiile cu industria farmaceutică.

Moțiunea, intitulată „Vaccinuri, minciuni și tăcere – ministrul Rafila trebuie să plece!”, urmează să fie dezbătută și votată luni, 12 mai, la ora 16:00.

Acuzații privind vaccinurile

Inițiatorii moțiunii susțin că, sub mandatul lui Alexandru Rafila, România s-a transformat într-un „teren de experiment” pentru companiile farmaceutice, punând în pericol sănătatea publică.

Senatorul Ninel Peia, reprezentant al S.O.S România, a declarat că Ministerul Sănătății a devenit „un vehicul de promovare a intereselor financiare ale marilor corporații din domeniul farmaceutic, în detrimentul siguranței copiilor și al dreptului părinților de a alege”.

Vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) este considerat de inițiatorii moțiunii un „risc ascuns”, susținând că modificările recente ale formulei au dus la o creștere alarmantă a reacțiilor adverse, inclusiv cazuri de autism, tulburări neurologice și autoimune grave.

„În fața acestei realități, ministrul Rafila nu doar că a ignorat aceste avertismente, dar a continuat să susțină public vaccinarea în masă, fără o dezbatere deschisă”, se arată în textul moțiunii.

De asemenea, promovarea vaccinului HPV în școli este considerată „o politică periculoasă”, fiind criticată pentru lipsa consimțământului informat al părinților și pentru absența unor studii independente privind efectele secundare.

„Domnule Rafila, ați permis ca sănătatea adolescenților să devină o afacere profitabilă pentru marii producători de medicamente!”, afirmă inițiatorii moțiunii.

Senatul României

Senatul României. Sursa foto: Mircea Abrudean/Facebook

Lipsa de transparență

Moțiunea acuză Ministerul Sănătății de lipsă de transparență în relațiile financiare cu companiile farmaceutice producătoare de vaccinuri.

„Medicii care ridică întrebări sunt izolați, iar cei care susțin vaccinarea fără rezerve beneficiază de sponsorizări directe și indirecte.

Nu există o transparență completă privind contractele de sponsorizare și nici o evaluare reală a efectelor adverse ale vaccinurilor administrate copiilor”, se arată în document.

Problemele sistemului medical

Pe lângă politicile de vaccinare, moțiunea critică și alte aspecte ale sistemului medical, inclusiv plata incorectă a gărzilor medicilor, birocrația excesivă în medicina primară și disfuncționalitățile grave ale sistemului informatic medical.

„Medicii de familie au fost transformați din clinicieni în funcționari. Numărul de hârtii, formulare și raportări impuse este sufocant, afectând timpul petrecut cu pacienții și scăzând calitatea actului medical”, susțin inițiatorii.

În final, moțiunea solicită demisia ministrului Alexandru Rafila, considerând că acesta a eșuat în gestionarea politicilor de sănătate și în protejarea intereselor cetățenilor.

„Românii merită un sistem de sănătate care funcționează pentru cetățeni, nu pentru interese politice sau financiare”, se afirmă în document.

Ne puteți urmări și pe Google News