2009. Băsescu:"V-aţi făcut voi de la PSD dosare şi ţipaţi toată ziua că e vinovat Morar şi Băsescu". Victor Ponta tace în sală

2009. Băsescu:"V-aţi făcut voi de la PSD dosare şi ţipaţi toată ziua că e vinovat Morar şi Băsescu".  Victor Ponta tace în sală

Jurnalista Sorina Matei a atras atenţia, pe blogul său, că şi în 2007 s-a pus pe tapet, la Cotroceni, subiectul "dosarelor politice ale lui Adrian Năstase", iar l-a apostrofarea preşedintelui Traian Băsescu, Victor Ponta nu a spus absolut nimic.

"17 Februarie 2009. Palatul Cotroceni. Întâlnire cu reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în domeniul Justiției. Guvernarea PDL-PSD. Victor Ponta în sală, ca ministru pentru Relația cu Parlamentul, Mircea Geoană, președinte al PSD și al Senatului. PSD, prin Florin Iordache, un apropiat al fostului premier, redeschide subiectul "dosarelor politice ale lui Adrian Năstase". Victor Ponta nu spune nimic", aminteşte Sorina Matei, pe blog care prezintă discuţiile purtate atunci.

"Florin Iordache, vicepreşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, un etern apropiat al lui Adrian Năstase: "Chiar nu putem fi consideraţi o anexă a Parchetului. De fiecare dată când solicităm, spuneţi-ne pe ce să ne axăm, nu e atributul Comisiei Juridice să sortăm care sunt bune, care nu sunt bune. Da chiar nu putem da un vot pe nimic. Eu sunt de acord, dar eu m-am uitat şi eu în raport, Nu spune foarte clar nici în acest raport tehnic că trebuia să ne pronunţăm într-un anumit fel pe dosarele lui Adrian Năstase. Şi de aceea a fost un vot împotrivă, pentru că efectiv pe ce s-a dorit, punctul de vedere al nostru a fost că într-adevăr, cu tot respectul pentru colegii noştri, au fost nişte dosare politice"

Traian Băsescu, Președinte al României: « Aceste dosare au fost la mine şi eu le-am avizat pentru începerea urmăririi penale şi pot să vă spun ce era acolo, ca să vedeţi cât sunt de politice. Era plângerea lui Sergiu Sechelariu că i-a dat şpagă lui Adrian Năstase. Era plângerea doamnei care a fost inspector la Inspectoratul în Construcţii, care şi ea spunea că pentru a fi numită a trebuit să facă nu ştiu ce. Era plângerea consulului sau declaraţia consulului de la Beijing, care spunea cum domnul Adrian Năstase i-a dat 500 de mii de dolari ca să cumpere mobilier. Şi pe urmă era iarăşi declaraţia lui Sergiu Sechelariu cu containerele din China au venit la Bacău.  Ei, ăsta e dosarul politic. Eu ce să vă spun? Politic, nepolitic, doar dacă vi l-aţi făcut în acelaşi partid. Că domnul Sergiu Sechelariu a fost membru PSD, dânsul a iniţiat plângerea, doamna de la Inspectoratul în Construcţii a fost de la PSD, dânsa a făcut plângere. Consulul era numit de primul-ministru, la Beijing, deci consulii nu se numesc de preşedinte, deci nu domnul Iliescu l-a numit, ci l-a numit primul-ministru. Omul ăsta a scris ce a trebuit. Dosarele astea au fost la mine. Deci de unde le scoateţi politice? Chiar este o chestie de eleganţă. Eu am aici acest dosar. Prima dată când mai aud că dosarele lui Adrian Năstase sunt politice le fac publice ca să ne liniştim odată cu minciuna asta. V-aţi făcut voi de la PSD dosare unii la alţii şi ţipaţi toată ziua că e vinovat Daniel Morar şi Traian Băsescu"

Mircea Geoană, pe atunci președinte PSD, fără a fi în relații bune cu Adrian Năstase: "Dar nu e singurul partid care procedează aşa. E o practică curentă".

Traian Băsescu, Președinte al României: "Da, deci domnul vicepreşedinte, eu nu vreau să tensionăm lucrurile, dar vreau să le discutăm cinstit. Vreţi să... dacă tot aţi spus că sunt nule probele, eu le dau drumul la presă, domnule, ca să închidem subiectul. De aici nu a ieşit niciodată un colţ de hârtie dintr-un dosar şi au trecut slava Domnului vreo 15 - 16 dosare de miniştri, cu toate cele şase ale miniştrilor din guvernul liberal. Nu am vazut o dată o cerere de anchetare, că de fapt ce îi cere procurorul, îi cere lui Adrian Năstase, cum cere şi altora, vino în faţa mea să-mi dai declaraţie despre ce e aici, ce a scris consulul de la Beijing, ce a scris doamna de la inspecţia în Construcţii şi ce a scris Sergiu Sechelariu. Asta e semnificaţia la ce aveţi de făcut. Nu este de trimitere în judecată, procurorul se va dumiri dacă este corect sau nu. Dar ceea ce faceţi şi încercaţi să faceţi aici, între oameni care ştiu despre ce este vorba, e jenant. Eu...domnul Diaconu (Ştefan, consilier prezidenţial - n.r.), putem scoate din arhivă dosarul, pentru că poate să-l vada oricine în momentul de faţa şi dosarul Zambaccian, ne dumirim dacă Sergiu Sechelariu e cumva sau doamna Jianu sau consulul de la Beijing, ne dumirim acum. Nu are sens să mai mergeţi să pedalaţi pe asta, pentru că mă obligaţi să fac publice dosarele ca să mă apăr, că m-am săturat de povestea politică". TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:

  • Traian Băsescu îi cere "imperativ" lui Victor Ponta SĂ NU MAI ATACE justiția
  • UNGARIA are strategie de CUMPĂRARE a terenurilor agricole din TRANSILVANIA
  • Cătălin Predoiu divulgă cum negocia Crin Antonescu trecerea legii privind amnistierea unor fapte penale

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • CREATURA filmată pe tot mapamondul. Dovezi că MONSTRUL există? / VIDEO
  • EMOŢIONANTĂ: Povestea NEFERICITĂ a uneia dintre cele mai SEXY blonde
  • Povestea bărbatului care se crede IISUS HRISTOS și pe care îl urmează SUTE DE FEMEI | GALERIE FOTO

Ne puteți urmări și pe Google News