Sorin Grindeanu, întâlnire cu Lior Ben Dor înainte de vizita oficială din Israel

Sorin Grindeanu, întâlnire cu Lior Ben Dor înainte de vizita oficială din IsraelSursă foto: Fascebook

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit miercuri cu Ambasadorul Statului Israel, Lior Ben Dor, în pregătirea vizitei oficiale pe care o va efectua săptămâna viitoare în Israel, unde va avea întrevederi cu președintele Isaac Herzog, prim-ministrul Benjamin Netanyahu și președintele Knessetului, Amir Ohana, a aunțat liderul PSD, într-o postare pe Facebook.

Întâlnire constructivă între Sorin Grindeanu și ambasadorul Israelului

Sorin Grindeanu a avut o întâlnire cu  Lior Ben Dor, Ambasadorul Statului Israel în România. Discuțiile au fost descrise de Grindeanu ca fiind constructive și axate pe temele bilaterale centrale.

”Am discutat temele bilaterale centrale care vor fi abordate cu ocazia vizitei oficiale pe care o voi face, săptămâna viitoare (3-5 februarie), în statul Israel”, a precizat Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu a precizat că subiectele abordate vor fi discutate în cadrul vizitei oficiale pe care o va efectua în statul Israel între 3 și 5 februarie. Vizita are ca scop consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Israel.

Teme centrale pentru întrevederile lui Sorin Grindeanu la Ierusalim

Președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Sorin Grindeanu, a prezentat principalele subiecte care vor fi abordate în cadrul vizitei sale oficiale în statul Israel. Întrevederile vor avea loc cu președintele Isaac Herzog, prim-ministrul Benjamin Netanyahu și președintele Knessetului, Amir Ohana.

Sorin Grindeanu de Ziua Holocaustului

Sursă foto: Fascebook

Grindeanu a precizat că printre temele centrale se numără cooperarea economică, parteneriatul în industria de apărare și combaterea antisemitismului. Aceste subiecte vor ghida discuțiile pe parcursul întâlnirilor oficiale de la Ierusalim.

Sorin Grindeanu, mesaj la comemorarea Holocaustului

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a subliniat luni necesitatea combaterii intoleranței și dezinformării în cadrul ceremoniei dedicate victimelor Holocaustului și Pogromului legionar din București. El a avertizat că formele de ură și intoleranță redevin vizibile, afectând stabilitatea democrației.

Grindeanu a atras atenția asupra creșterii antisemitismului și a altor forme de rasism la nivel social, precum și asupra pericolului conținutului extremist care se propagă rapid prin noile tehnologii. Potrivit acestuia, ura se manifestă tot mai vizibil în multe părți ale lumii.