Sorana Cîrstea: "Sunt frumoasă, dar dau bine şi cu racheta!"

Sorana Cîrstea: "Sunt frumoasă, dar dau bine şi cu racheta!"

Superba jucătoare din Târgovişte s-a calificat ieri în turul doi al turneului de Mare Şlem de la Australian Open după o victorie de senzaţie în faţa puternicei Samantha Stosur.

Româncele produc din nou senzaţie la Australian Open, primul turneu de tenis de Mare Şlem al anului. Dacă anul trecut, Simona Halep şi Monica Niculescu au ajuns până în turul trei, acum, Sorana Cîrstea este cea care a preluat ştafeta victoriilor. Frumoasa din Târgovişte a făcut senzaţie cu succesul obţinut ieri dimineaţă în faţa favoritei locale Samantha Stosur, scor 7-6 (2), 6-3. Cap de serie numărul 6, australianca este deţi nătoarea titlului de la US Open şi una dintre cele mai temute jucătoare din circuitul WTA. Pentru Sorana (21 de ani) urmează poloneza Ursula Radwanska, care a depăşit-o, tot ieri, pe Alison Riske, scor 6-4, 1-6, 6-2. Va lua 33.300 de dolari Calificarea în turul doi nu este un lucru măreţ pentru Sorana, care are în palmares victorii şi mai mari. Cel mai de răsunet rezultat este sfertul de finală de la Roland Garros, din 2009. "Nu ştiu dacă aceasta este cea mai mare victorie a carierei mele, fiindcă nu-mi place să mă compar cu chestii din trecut. Trăiesc în prezent. În plus, nu împart meciurile în funcţie de suprafaţa pe care joc. Mă simt la fel de bine după ce câştig pe hard ca şi atunci când înving pe zgură", spune Sorana, care este acompaniată în runda următoare şi de prietena Monica Niculescu. Ambele şi-au asigurat câte un cec de 33.300 de dolari. După meciul de o oră şi jumătate cu Stosur, la ora locală 22.00, Sorana Cîrstea a găsit resurse să stea de vorbă cu EVZ. INTERVIU "Am fost tensionată doar la prima minge de meci. Am simţit că pot câştiga" EVZ: Sorana, ai dat lovitura la Melbourne. Cum te simţi după o victorie precum cea reuşită în faţa Samanthei Stosur? Sorana Cîrstea: Sunt bine. A fost simplu, în sensul că am jucat relaxată. Am fost tensionată doar la prima minge de meci. Atunci am simţit că pot câştiga. Am muncit mult pentru victoria asta. Cui datorezi constanţa în joc? Ce ai schimbat în ultimele luni? Mi-a mers bine în ultima perioadă. În noiembrie şi în decembrie am tras tare în Bucureşti, iar turneele care au urmat mi-au arătat că am lucrat bine. La Auckland m-a bătut Pennetta, care a şi câştigat turneul. La Hobart am avut două mingi de meci ca să ajung în sferturile de finală. Cert este că mi-am recăpătat liniştea şi consistenţa. Am jucat lejer. Înainte, doream să câştig prea repede, iar presiunea era destul de mare. Cu cine te-ai pregătit la Bucureşti? Cu Victor Ioniţă, care, de altfel, este şi acum alături de mine, la Melbourne. Aici se mai află şi mama mea. În plus, alături de mine se găsesc şi cei din stafful tehnic de la Adidas. L-ai bătut vreodată la tenis pe Ioniţă (n.r. - fost coleg de cameră, la juniori, cu Novak Djokovici)? Deocamdată, nu! Să revenim la meci. Cu ce anume crezi că ai surprins-o pe Stosur? Am intrat uşor în meci. Mi-am impus să fiu agresivă, să servesc bine şi să returnez perfect. Am stat tot timpul lângă ea. Pe Stosur, dacă o laşi să te domine, te calcă în picioare! Se spune că serveşte ca un băiat. Cum ai simţit serviciul ei? Aşa este. Are unul dintre cele mai bune servicii din circuitul feminin, dacă nu chiar cel mai bun. Serveşte ca un bărbat! Publicul te-a şicanat? Chiar deloc. Aici, la Melbourne, e un public deosebit, dacă ai un comportament fair-play. Am fost surprinsă să văd cum s-au manifestat spectatorii. Parcă au fost de partea mea. "Nu joacă frumuseţea" Poate te-au simpatizat fiindcă eşti frumoasă. Probabil că da. Sunt frumosă, dar trebuie să dau bine şi cu racheta, ca să câştig meciurile! Nu joacă frumuseţea. Joi (n.r. - mâine) urmează Ursula Radwanska… Am mai jucat în două dăţi cu ea. M-a bătut de fiecare dată, dar asta s-a întâmplat mai de mult (n.r. - de fapt, cele două jucătoare şi-au împărţit victoriile). Trebuie să fiu motivată şi concentrată. Dacă iese - bine, dacă nu - muncesc mai mult şi mai bine data viitoare şi o să iasă! Psihic araţi excelent. Cum te simţi fizic? E bine că am câştigat în două seturi meciul cu Stosur şi nu sunt obosită, chiar dacă mâine (n.r. -azi) voi evolua la dublu. Dacă poţi face două break-uri într-un set, e bine să le faci într-un meci cu Stosur. Ce-i în mână, nu-i minciună! Ai timp să te relaxezi? Nu fac nimic deosebit faţă de alte turnee. Am laptopul cu mine, am adus aici câteva cărţi, una de-a lui Coelho, una de-a Agathei Christie… Am tabieturile mele cu ieşitul la masă. Cam atât. După rusoaice, româncele formează cel mai important grup în circuitul feminin. E rivalitate între românce, cine ajunge mai sus la un turneu? E un lucru bun că suntem multe şi de valoare. Ne motivăm una pe alta, ne mobilizăm altfel. Ne tragem una pe alta în sus. La ultimul turneu dinainte de Australian Open am ieşit la masă în fiecare seară cu Irina (n.r. - Begu) şi cu Monica (n.r. - Niculescu). "Mi-am impus să fiu agresivă, să servesc bine şi să returnez perfect. Am stat tot timpul lângă ea. Pe Stosur, dacă o laşi să te domine, te calcă în picioare!“ SORANA CÎRSTEA, jucătoare de tenis PUTERNICĂ A practicat karate SORIN BREAZU Prima dragoste a încântătoarei jucătoare cu origini dâmboviţene n-a fost tenisul, ci artele marţiale. Sorin Elric, primul antrenor al Soranei Cîrstea, ne dezvăluia, în urmă cu mai multă vreme, că în anul în care a început tenisul (n. r. - 1994), Sorana practica, în paralel, un alt sport. "Făcea karate. I-a prins bine la fizic", credea Elric. Familia Soranei este îndrăgostită de sport, părinţii fiind şi cei care au îndreptat-o către tenis. Mai mult, fratele jucătoarei, Mihnea, care este elev de liceu, joacă fotbal la un club din Târgovişte. Părinţii sportivei deţin o firmă de produse alimentare, pe care au "botezat-o" după fiica lor. Sorana a deschis drumul spre succes noului val de jucătoare române de tenis, câştigând, în 2008, turneul de la Taşkent, după o "secetă" de 10 ani.  EŞECURI Celelalte trei românce care au intrat ieri în concurs au fost eliminate. Monica Niculescu joacă azi în turul doi Dacă Sorana Cîrstea a detonat bomba zilei la Melbourne, alte trei românce au tras gloanţe oarbe în primul tur. Alexandra Dulgheru a opus cea mai înverşunată rezistenţă, înclinându-se după trei seturi de foc, scor 6-7 (4), 7-6 (5), 3-6, în faţa redutabilei rusoaice Vera Zvonareva, cap de serie numărul 7 la Australian Open. Românca în vârstă de 22 de ani s-a ţinut scai de semifinalista de anul trecut, însă jucătoarea născută la Moscova s-a dovedit a fi mai bine pregătită fizic. Debut trist pentru Cadanţu Italianca Roberta Vinci, favorita cu numărul 23 a singurului turneu de Grand Slam din emisfera sudică, s-a dovedit a fi prea puternică pentru tânăra Alexandra Cadanţu, aflată pentru prima oară în carieră pe tabloul principal al unei competiţii de o asemenea anvergură. Peninsulara a fost succintă, scor 6-0, 6-1, iar bucureşteanca de 21 de ani a fost eliminată după doar 42 de minute de joc, reuşind să câştige doar 18 puncte în întreaga partidă. Tot în două seturi a fost învinsă şi Irina-Camelia Begu. Cu toate că ierarhia WTA o dădea favorită în faţa ibericei Carla Suarez Navarro, românca a făcut un prim set groaznic, scor 1-6. Begu a forţat în manşa secundă, când s-a luptat la baionetă cu jucătoarea din Spania, însă a cedat break-ul decisiv în cel de-al 12 game al setului (5-7). Astfel, în turul doi la Australian Open, România are doar două reprezentante: Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu. Cea din urmă va juca astăzi împotriva franţuzoaicei Pauline Parmentier, pentru un foarte probabil duel în turul trei cu liderul WTA, daneza Caroline Wozniacki. Româncele intră în joc şi în competiţia de dublu Cinci jucătoare din România sunt prezente pe tabloul principal al competiţiei dedicate perechilor. Cel mai solid cuplu pare a fi cel format din Irina-Camelia Begu şi Monica Niculescu. Cele două au câştigat, în urmă cu doar câteva zile, turneul de la Hobart. Niculescu şi Begu vor încrucişa astăzi rachetele cu duo-ul format din românca Simona Halep şi jucătoarea olandeză Arantxa Rus. Tot azi, Sorana Cîrstea şi cehoaica Lucie Safarova au o misiune dificilă în faţa perechii cotate cu a 9-a şansă la câştigarea turneului Natalie Grandin (Africa de Sud) / Vladimira Uhlirova (Cehia). Alexandra Dulgheru şi Virginie Razzano (Franţa) vor întâlni cuplul compus din Greta Arn (Ungaria) şi Olga Savchuk (Ucraina).

Ne puteți urmări și pe Google News