„Softurile de spionaj reprezintă o zonă crepusculară”, susține europarlamentarul Sophia in 't Veld
- Adriana Popescu
- 17 august 2022, 11:01
Europarlamentarul olandez Sophia in 't Veld, raportor al Comisiei PEGA a Parlamentului European, vorbește despre „un univers în care sunt implicate guverne, mafioți, ruși și mulți alții”, dar și despre ce a aflat în timpul vizitei în Israel, exprimându-și totodată îngrijorarea că autoritățile elene au pierdut timp prețios în ceea ce privește investigarea cazurilor de supraveghere a unor oameni politici și ziariști.
Cu puțin timp înainte ca ziarul nostru să-i ia un interviu prin telefon europarlamentarului Sophia in 't Veld, un articol al prestigiosului ziar israelian „Haaretz” pusese deja în alertă redacțiile presei grecești în contextul scandalului în desfășurare cu privire la interceptările telefonice ale unor oameni politici și ziariști. „Compania NSO, producătoare a programului de spionaj Pegasus, deține 22 de contracte în UE. Și nu este singura”, precizează un titlu din ziarul respectiv, în timp ce subtitlul notează: „Membrii Comisiei de anchetă a Parlamentului European s-au deplasat în Israel pentru a investiga cazul Pegasus. Au fost surprinși să descopere că există contracte cu țările lor de origine. Pe piața de softuri de spionaj din Europa, aceștia sunt cei mai mari concurenți ai NSO”.
Utilizarea programelor spyware și amenințările aferente
Sophia in 't Veld este europarlamentar olandez din anul 2004, din partea partidului Democrats 66. În ultimul timp a devenit faimoasă și în Grecia, întrucât este raportorul Comisiei de anchetă pentru investigarea utilizării Pegasus și a altor softuri spion (spyware) echivalente, cunoscută sub numele de „Comisia PEGA” a Parlamentului European. Comisia a fost înființată în luna martie în urma dezvăluirilor despre utilizarea Pegasus în Europa și își propune să prezinte un raport în decurs de 12 luni, cu recomandări cu privire la abordarea amenințărilor pe care le reprezintă programele spyware la adresa valorilor și drepturilor democratice ale cetățenilor.
Pegasus este utilizat în 12 țări UE
„Într-adevăr, compania NSO ne-a spus că Pegasus este folosit în 12 state membre UE, în timp ce până de curând erau 14. Și există, într-adevăr, 22 de utilizatori care nu sunt neapărat serviciile secrete dintr-o țară”, spune Sophia in 't Veld. La întrebarea dacă respectiva companie israeliană a numit și țările în cauză, răspunsul ei a fost negativ. „Nu, nu a făcut-o, dar prin deducție le putem identifica. Polonia, Ungaria (n.red.: deși se pare că aceste țări nu mai sunt pe listă), Țările de Jos, Belgia, Spania sunt doar câteva dintre ele”, spune in 't Veld. De remarcat că printre membrii Comisiei care au mers în Israel s-a numărat și un europarlamentar spaniol originar din Catalonia, al cărui telefon mobil a fost interceptat de un client al NSO.
Sophia in 't Veld se arată și mai îngrijorată după cele aflate și auzite în Israel. „Cu cât sap mai mult în această problemă a softurilor de spionaj, descopăr un întreg univers în care sunt implicate guverne, mafioți, ruși și mulți alții. Arată ca o zonă crepusculară și, după cum știți, cel mai bun dezinfectant este lumina”, spune ea. „Este vorba de spionaj la un alt nivel, întrucât telefonul mobil este ceva pe care îl luăm aproape peste tot cu noi. Supravegherea telefonului are caracteristici de intruziune. De asemenea, invocarea unor motive de securitate națională riscă să se transforme într-o zonă lipsită de orice lege (lawlessness)”, consideră Sophia in 't Veld.
Pune întrebări, nu primește răspunsuri
În ceea ce privește softul Predator al companiei Intellexa (companie care deține birouri în Atena și care a produs softul cu ajutorul căruia a fost interceptat telefonul jurnalistului Thanasis Koukakis și s-a încercat și interceptarea telefonului președintelui Partidului Socialist PASOK din Grecia, europarlamentarul Nikos Androulakis), Sophia in 't Veld a trimis în data de 13 iulie o scrisoare cu întrebări către directorul companiei, Tal Dilian, fără să fi primit vreun răspuns.
Însă la multe dintre întrebări, mai ales cu privire la softul Predator, ea nu a primit răspunsuri nici măcar de la Comisia Europeană, căreia i-a transmis marțea trecută, 9 august, o nouă scrisoare, a doua, cu întrebări noi. Și așa cum ne spune ea, din răspunsul la prima ei scrisoare către Comisie, în data de 16 iunie, a devenit clar că, deși cazul Koukakis era cunoscut, Comisia Europeană nu a cerut oficial clarificări guvernului elen, cum nu a făcut-o nici în alte cazuri de utilizare a programelor spion (în Spania, Polonia și Ungaria).
Europarlamentarul olandez ne-a spus că există ideea ca o delegație a Comisiei PEGA să vină în Grecia, dar încă nu s-a hotărât când. De asemenea, ea și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că, deși a solicitat o audiere a jurnalistului Thanasis Koukakis, al cărui telefon mobil a fost interceptat de „Predator”, reprezentanții altor grupuri din Parlamentul European au refuzat să permită desfășurarea acestei audieri. Ea și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea față de faptul că autoritățile elene competente au pierdut timp prețios și nu au făcut o vizită la birourile Intellexa din Atena, deși există cazuri înregistrate de utilizare sau tentativă de utilizare a software-ului.
Am întrebat-o pe Sophia in 't Veld și despre cazul urmăririi lui Nikos Androulakis prin modalități mai... tradiționale. Însă ea revine la vizita sa în Israel pentru a ne spune că acolo s-a dezvoltat nu numai o întreagă industrie de spyware, „pe care guvernele israeliene au folosit-o ca monedă pentru a obține sprijin diplomatic”, ci și alte companii, precum Black Cube, care oferă know-how și servicii de defăimare a unor personalități politice, a unor demnitari (ca în cazul fostului procuror anticorupție din România) sau chiar a unor organizații neguvernamentale (cum s-a întâmplat în Ungaria).
Investigații și conflict de interese
În opinia europarlamentarului Sophia in 't Veld, „când avem deja de a face cu luarea în vizor a unor europarlamentari, comisari și colaboratori ai acestora (nota red: cum se pare să se fi întâmplat cu comisarii Didier Reynders, Věra Jourová și Frans Timmermans), dar și cu implicarea unor guverne și a statelor membre, atunci este în mod clar o chestiune de guvernanță și funcționare democratică în întreaga UE”. Sophia in 't Veld consideră necesară intervenția Europol, dar, chiar și în cazul în care Comisia Europeană va întreprinde o inițiativă legislativă – pe baza recomandărilor Comisiei de anchetă în care ea este raportoare – nu este foarte optimistă că, în final, Consiliul European va lua deciziile dificile, întrucât „există un conflict de interese.”, notează tovima.gr.
(Traducerea Rador)