Acesta a declarat pentru EVZ că a observat că are contul blocat în timp ce încerca să plătească cu cardul la un magazin. „Ieri după-amiază, aflându-mă la un magazin, am încercat să plătesc cu cardul, iar vânzătoarea mi-a spus că nu poate fi utilizat acel card. Am fost dimineaţă la bancă şi am aflat cu stupoare că am un sechestru de la DNA. Am formulat o cerere la bamcă să văd despre ce e vorba, nu ştiu ce relaţie este între DNA şi bancă. Au spus că nu pot soluţiona cererea pe loc. Poate după ce am dat acea declaraţie publică prin care confirmam că Kovesi a fost acasă la Ghiţă vor să îmi închidă gura. Dar de ce a venit DNA peste mine? Eu nu am vorbit de instituţie, eu am vorbit de Kovesi”, a declarat socrul lui Sebastian Ghiţă. 

Dumitru Cârstea, una dintre persoanele care este prezentă în fotografia pe care Sebastian Ghiță i-a arătat-o lui Cristoiu a intervenit în direct la România TV pentru a confirma existența acelei fotografii și tot ce a precizat ginerele său în interviu.

„Mă bucur că am posibilitatea să confirm aici că dna Laura Codruța Kovesi minte domnule Ciutacu”, a spus Dumitru Cârstea.

„M-a apăsat pe suflet această minciună a lui Kovesi. Eu sunt cel cu părul cărunt din acea poză. Sebastian Ghiţă are o singură casă. Laura Codruţa Kovesi e cea care minte. Eu am fost invitat o singură dată când era şi Kovesi acolo. Era o petrecere privată, prietenească, de familie. A stat 6-7 ore acolo. Nu a venit legată sau în cătuşe. Era o relaţie evidentă de prietenie între ei, se tutuiau”, a precizat Cârstea.