ȘOCANT! Viorel Hrebenciuc, JUDECAT pentru MĂRTURIE MINICINOASĂ în dosarul de CORUPȚIE al lui Ioan Nicolae
Editura Evenimentul si Capital

ȘOCANT! Viorel Hrebenciuc, JUDECAT pentru MĂRTURIE MINICINOASĂ în dosarul de CORUPȚIE al lui Ioan Nicolae

Viorel Hrebenciuc, judecat pentru mărturie mincinoasă
Autor: | | 2 Comentarii | 790 Vizualizari

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au transmis că au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Viorel Hrebenciuc, pentru mărturie mincinoasă. Anchetatorii susțin că au probat faptul că fosta eminență cenușie a PSD ar fi mințit în dosarul instrumentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în cazul „Mită la PSD”, în care au fost condamnați Ioan Niculae, Gheorghe Bunea Stancu, Gheorghe Teodorescu şi Viorel Bărac.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 transmite că, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că Viorel Hrebenciuc a dat la data 25.10.2011 declaraţii nesincere, în calitate de martor, în dosarul penal nr. 107/P/2010 instrumentat de P.I.C.C.J. – D.N.A., privind pe Ioan Niculae, Gheorghe Bunea Stancu, Gheorghe Teodorescu şi Viorel Bărac. De asemenea, la data 26.06.2013 a dat declaraţii nesincere în calitate de martor, în cauza penală nr. 938/299/2012* care îi privea pe aceeași inculpați, aflată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

„Ca urmare şi a faptului că numitul Hrebenciuc Viorel nu a spus adevărul în legătură cu aspectele pentru probarea cărora a fost audiat în calitate de martor, privind fapta săvârşită de numitul Ioan Niculae, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus achitarea inculpaţilor Ioan Niculae, Bunea Stancu Gheorghe, Teodorescu Gheorghe şi Bărac Viorel. Ulterior, la data de 19.03.2015, în cauza penală nr. 938/299/2012*, în calea de atac a apelului, aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul Hrebenciuc Viorel fiind reaudiat în calitate de martor, a dat declaraţii sincere”, precizează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului .

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Dosarele în care a mințit Viorel Hrebenciuc

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, pe 2 aprilie 2015, pe Ioan Niculae la doi ani şi şase luni de închisoare în dosarul «Mită la PSD». În acelaşi dosar au fost condamnaţi Gheorghe Bunea Stancu, la trei ani de închisoare, Gheorghe Teodorescu şi Viorel Bărac, la doi ani şi şase luni cu executare.

Iniţial, Judecătoria Sectorului 1 a decis, în 20 noiembrie 2013, achitarea omului de afaceri Ioan Niculae, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Gheorghe Bunea, Viorel Bărac şi Gheorghe Teodorescu. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti de procurori.

Procurorii arătau, în rechizitoriu, că în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a PSD pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de un milion de euro de la Ioan Niculae, patron al SC Interagro SA, bani ce urma să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD, Mircea Geoană.

În dosarul instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Gheorghe Bunea Stancu a fost cercetat pentru trafic de influenţă, iar Ioan Niculae, patronul grupului S.C. Interagro S.A., pentru cumpărare de influenţă, în formă continuată, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani.

Printre acuzaţiile care i se aduc lui Niculae se numără şi aceea că în prima parte a anului 2009, ar fi încercat să corupă o serie de funcţionari publici şi înalţi demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilităţi fiscale, privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, cu consecinţă directă în beneficiul financiar al grupului Interagro.

În acest context, Niculae i-a promis lui Gheorghe Bunea Stancu, preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, în perioada respectivă, diferite foloase, pentru ca acesta să intervină pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul Guvernului României, în vederea aprobării Hotărârii de Guvern.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate