Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena a devenit, de ceva vreme, un „cult” mediatic și, mai ales, comercial.

Este susţinut de Filarmonica din Viena, în fiecare Nou An, pe data de 1 ianuarie, în una dintre cele mai frumoase săli de spectacole din lume: Musikverein Viena.

Transmis în direct din anul 1959, este cel mai râvnit eveniment: biletele se epuizează cu un an înainte şi mulţi sunt cei care visează să fie acolo, măcar pe holul Operei de Stat.

Mulţi japonezi

Chiar şi în perioada comunistă, în România era transmis acest concert unic în felul său. Cei care şi-l doresc asiduu îşi rezervă locuri la el cu un an înainte, dar cu greu, mai ales că unele dintre locuri sunt moştenite. Concertul Extraordinar de Anul Nou de la Viena este dedicat în special creaţiilor familiei Strauss (Johann Strauss I, Johann Strauss II, Eduard Strauss şi Josef Strauss). Lăsând la o parte florile proaspete aduse cu o aeronavă specială, în fiecare an,  de la San Remo (chiar în ziua concertului, anul acesta însă florile au fost Made in Austria!), spectacolul este şi în sală. Cine este fan al concertului şi a fost atent nu numai la superba muzică, ci şi la publicul din sală, constată că, an de an, locurile cele mai bune sunt ocupate de persoane în majoritatea de naţionalitate japoneză.

Luptă şi muncă

Totul pare bine și frumos, însă iată că, nu demult, mergînd pe urmele unor cercetători, istorici ai muzicii, au scormonit puțin sub strălucirea acestui eveniment.

Într-un articol semnat de Norbert Rief în cotidianul austriac, „Die Presse” se observa că acest concertul extraordinar de Anul Nou al Filarmonicii „s-a născut”, aproape neobservat de presa timpului, la orele 11:30, în ziua de 31 decembrie 1939. O zi în care, observa ziaristul, presa era mai interesată de așa-zise crime de război ce ar fi fost comise de britanici și de discursul de Anul Nou al lui Joseph Goebbels, ce anunța ca lozincă pentru 1940 „luptă și muncă”!

Pe de altă parte, capitolul nazist al istoriei Filarmonicii vieneze este, spune, de exemplu, profesorul Oliver Rathkolb, „departe de a fi încheiat”. Rathkolb adusese dovezi despre angajamentul nazist al tînărului Herbert von Karajan și antisemitismul său, formulat între altele în denunțarea a ceea ce dirijorul numea „iudificarea Operei Populare”. Lui Rathkolb i s-a alăturat un alt istoric și deputat al partidului ecologist, Harald Walser.

Walser susține că Filarmonica nu și-a examinat deschis istoria, că ignoră trecutul și că nu acordă nici un fel de recunoaștere membrilor orchestrei uciși în timpul nazismului.  Doar partidul extremist de dreapta, FPÖ, cu cîțiva ani în urmă condus de celebrul Haider, a luat poziție pentru a apăra „cea mai mare orchestră din lume”, ce ar fi atacată „nejustificat”, într-o campanie de agitație.

Câţi dintre instrumentişti erau nazişti

Ceea ce noua generație de istorici austrieci pune în evidență este faptul că în 1939, 47% dintre instrumentiștii Filarmonicii erau membri ai Partidului Nazist (NSDAP), 25% dintre ei fiind membri, asemenea lui Karajan, încă din perioada de interdicție a formațiunii, între 1933 și 1938. O proporție ce pare să o depășească simțitor, ironie a soartei, pe cea existentă în „Orchestra Reich-ului”, Orchestra Filarmonică din Berlin.

In 1938, orchestra era epurată de 15 instrumentiști, considerați, pe motive rasiale și politice, elemente indezirabile, iar șapte dintre membri ei aveau să moară în deportare și lagărele de concentrare naziste.

Calitatea orchestrei avea să sufere și, scrie unul dintre istorici, acesta pare să fi fost unul din motivele pentru care în programul concertului de Anul Nou au fost alese piese mai ușoare de Johann Strauss și valsurile ce aveau să fie decretate de Goebbels drept o muzică ușurînd viața de zi cu zi în condiții de război.

Controverse există încă în jurul arhivei Filarmonicii, o arhivă privată, greu accesibilă celor care studiază istoria culturii în epoca nazistă. Sub diverse pretexte, unor istorici li s-a interzis, practic, accesul în arhivă.

Spre exemplu, autorul unui blog austriac consacrat culturii, „Von heute auf morgen”, istoricul Fritz Trümpi, al cărui doctorat despre „Orchestrele politizate: Filarmonica din Viena și Orchestra Filarmonică din Berlin în timpul Național-Socialismului” a fost publicat, a avut nevoie de un an și jumătate până să îi fie permis accesul la documente fundamentale necesare cercetărilor lui.

De onoare

O problemă controversată o constituie şi cea a distincţiilor de onoare, inele de aur inscripţionate, oferite de orchestră de-a lungul anilor unor personalităţi. Printre acestea a fost, în timpul războiului, şi Baldur von Schirach, guvernatorul nazist al Vienei. El a fost responsabil de deportarea în lagărele de exterminare a mii de evrei, iar la Procesul de la Nürnberg a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Deputatul şi istoricul Harald Walser cerea  nu demult crearea unei comisii independente de istorici care să studieze perioada 1938-1945, de la anexarea Austriei de către Germania nazistă şi până la prăbuşirea celui de al Treilea Reich. Walser critica faptul că, pe site-ul orchestrei, primul concert de Anul Nou, în 1939, este prezentat ca "un omagiu sublim adus Austriei", pe când, în realitate, acesta era "o faţetă a politicii culturale naziste".

Deputatul deplângea faptul că orchestra nu onorează memoria unora dintre membrii săi "deportaţi şi asasinaţi de către nazişti", şi anume muzicieni evrei. El insista totodată asupra faptului că „Baldur von Schirach, şeful Tineretului hitlerist, iar ulterior Gauleiter (guvernator) al Vienei (1941-1945), condamnat la 20 de ani de închisoare de către Tribunalul de la Nuremberg, dar graţiat în 1966, a primit distincţia "l'Anneau d'honneur" din partea Orchestrei Filarmonice”.

Oricum ar fi, din punct de vedere comercial, Concertul de Anul Nou de la Viena şi-a atins „target-ul”: cel mai popular eveniment de muzica clasică din lume e urmărit de un miliard de telespectatori din peste 70 de ţări.