Snowden: Cine instaurează dictatura mileniului III? Regimurile opresive sau Stăpânii Internetului?

Snowden: Cine instaurează dictatura mileniului III? Regimurile opresive sau Stăpânii Internetului?

„Aceste tehnologii au fost deturnate pentru a fi folosite în război, dar acum sunt utilizate acasă împotriva celor fără drepturi, împotriva săracilor, împotriva minorităților vulnerabile și apoi împotriva noastră, a tuturor. Chiar dacă simți că acest lucru nu te afectează personal, asta se va întâmpla”.

Potrivit site-ului de extremă stânga vice.com, Snowden „susține că oamenii care lucrează în domeniul tehnologiei trebuie să se gândească la modul în care munca lor este folosită de companii pentru a acumula puterea, a supraveghea oamenii și a schimba fundamental societatea. Ei ar trebui să se gândească dacă este etic să lucrezi pentru aceste companii de tehnologie”.

Fără îndoială, tehnologiile la care face referire Snowden există, iar guvernele din toată lumea încearcă să le folosească. Primele beneficiare ale acestor tehnologii sunt, însă, marile companii e tehnologie, care le folosesc de ani de zile pentru inginerii sociale.

Pericolul cel mare nu este, așa cum afirmă Snowden, ca poliția să pună mâna pe cei care fură, incendiază, doboară statui sau atacă forțele de ordine. Marea amenințare este accederea la putere a unei alianțe între cercurile financiare, companiile Big Tech și politicienii  progresiști. Acela este momentul în care libertatea cuvântului va înceta, cu toate consecințele care decurg de aici.

Ne puteți urmări și pe Google News