Vorbesc în numele nostru, fac petreceri în numele nostru, îşi asigură un trai călduţ cocoţaţi pe problemele noastre, dar nu fac absolut nimic pentru a rezolva aceste probleme.

Nu vor, nu ştiu sau nu pot să rezolve problemele care le finanţează sinecurile călduţe.

Cu foarte mulţi ani în urmă, pe vremea când Mircea Toma încă nu ajunsese la hidrantul cu miere al lui Sorin Ovidiu Vântu şi nici nu îşi conectase trompa la vreun proiect guvernamental, am participat la o astfel de petrecere organizată la începutul lui mai. Nu mai ţin minte ce zi era, dar ştiu că pe atunci ”Agenţia de Monitorizare a Presei” chiar era de partea ziariştilor şi ne ajuta pe cei care aveam probleme. Asta e istorie antică.

Între timp s-au întâmplat foarte multe lucruri care l-au plasat pe Mircea Toma, alături de toată gaşca de trepăduşi de la ActiveWatch, foarte departe de ziarişti. Omul şi asociaţia lui nu mai au de ani de zile nicio legătură cu niciun demers menit să protejeze în vreun fel libertatea de exprimare.

Şmecherii de la ActiveWatch s-au specializat în atras finanţări pe orice temă, de la ecologie până la discriminare etnică.

Când unele redacţii întârziau plata salariilor şi cu câte trei luni de zile, Mircea Toma şi gaşca lui cântau cu PET-ul la bordură pe teme de mediu, pentru că la momentul respectiv pe astfel de teme curgeau finanţări babane. Când arestatul Vanghelie îşi punea postacii să înjure ziarişti în reţele sociale, ActiveWatch-ul lui Toma era preocupat să se bronzeze frumos în Vama Veche. Desigur, la un alt ”program” finanţat de prosti cu bani care trăiesc cu iluzia că plătesc pentru activism civic autentic.

În 2012, când propaganda condamnatului Dan Voiculescu linşa public ziariştii care prezentau natura profund penală a USL, Mircea Toma şi ONG-ul lui băgau capul în nisip şi se prefăceau că nu se întâmplă nimic. Şi-a încheiat apoteotic anul, protestând cot la cot cu colonelul Mircea Dogaru, de la sindicatul cadrelor militare care semna documente pentru desfiinţarea DNA, CSM sau Curţii Constituţionale.
 
Astăzi face chef în numele meu şi al tuturor ziariştilor care muncesc pe brânci, pentru a putea să supravieţuiască în în condiţii tot mai tulburi.

Mircea Toma nu este singurul parazit care se hrăneşte din rănile sângerânde ale presei româneşti. Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, e din aceeaşi categorie.

Când am auzit astăzi, în redacţie, vorbindu-se despre cheful lui lui Mircea Toma, mi-am adus aminte de un studi lansat zilele trecute de CJI. Ioana Avădani a descoperit apa caldă şi gaura din covrig cu acest studiu, care ajunge la concluzia că ”ziariştilor le este frică de ziua de mâine”.

A tocat banii unor finanţatori naivi pentru un studiu inutil care ne spune că cerul e albastru. În ultimii patru ani, cel puţin, nici acest ONG de sinecură nu a făcut absolut nimic pentru a ajuta la tratarea celor mai grave boli ale jurnalismului românesc actual.  

Mai sunt câteva sugative la fel de eficiente, care duc un trai comod pozând în apărători ai libertăţii de exprimare, dar care nu ştiu, nu vor sau nu pot să facă absolut nimic pentru niciun ziarist din ţara asta. Îţi provoacă toţi o silă imensă.
Desigur, dacă stai de vorbă cu ei te împachetează rapid în discursurile frumoase cu care îşi prostesc finanţatorii să le plătească la infinit SPA-ul civic.

Te îngroapă în mape cu sute proiecte care ar fi trebuit să rezolve toate problemele presei româneşti. Sute de pagini pline cu gargară ONG-istă, inutilă în realitate pentru că de ani de zile aceste personaje se reprezintă doar pe ele însele.

Problemele grave cu care se confrntă acum ziariştii din foarte multe redacţii au ca vinovaţi şi aceşti ”lideri” ai activismului civic în numele libertăţii de exprimare. Dezastrul pe care îl constată ei acum, în studiile baban finanţate, este în primul rând produsul tututor momentelor în care ei au ales cu gândul la banii pe care îi atrag proiectele, nu la principiile pentru care pretind că luptă.

Desigur, e mult mai uşor să te plimbi la seminarii şi întâlniri simandicoase în destinaţii exotice, în numele ziariştilor români, decât să te legi cu lanţuri de poarta vilei vreunui mogul care nu şi-a plătit ziariştii de luni de zile.  
E mai profitabil să faci contacte cu instituţii de stat, pentru a învăţa funcţionarii să nu discrimineze etnic, decât să te muţi cu cortul şi cu PET-ul în faţa Palatului Victoria.

Personaje ca Mircea Toma şi Ioana Avădani vor avea dreptul să vorbească în numele ziariştilor numai după ce îşi petrec cel puţin două săptămâni în greva foamei, cu PET-ul în mână, legaţi cu lanţuri de poarta Palatului Victoria. Până atunci ar putea să ne scutească de studiile, proiectele, chefurile şi ipocrizia lor dezgustătoare.
 

Te-ar putea interesa și: