Sistemul 'RO-ALERT', adoptat în Parlament. Românii vor primi mesaje de AVERTIZARE în timp real pe telefonul mobil

Sistemul 'RO-ALERT', adoptat în Parlament. Românii vor primi mesaje de AVERTIZARE în timp real pe telefonul mobil

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2017 privind implementarea Sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă RO-ALERT, a fost votat, miercuri, de deputați.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare implementarea Sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă 'RO-ALERT', bazat pe tehnologii moderne din domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor.

Sistemul 'RO-ALERT' presupune multiple avantaje faţă de cel actual, dintre care cele mai importante sunt reprezentate de transmiterea unor mesaje de avertizare adaptate evenimentului iminent prin intermediul reţelelor operatorilor de telefonie mobilă, transmiterea rapidă a mesajelor către toţi utilizatorii aflaţi în arealul ameninţat chiar în condiţii de congestie a reţelelor operatorilor de telefonie mobilă, afişarea instantanee a mesajelor pe ecranul terminalului mobil fără a fi necesară vreo intervenţie a utilizatorului, repetarea ciclică a mesajelor de alertare la intervale de timp configurabile, recepţionarea mesajelor de avertizare şi de către terminalele aflate în roaming, acurateţea mesajelor de avertizare, formulate doar pe baza informaţiilor furnizate de surse autorizate.

De astfel, sistemul 'RO-ALERT' va fi implementat cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi va fi operat de către structurile operaţionale 2424 ale IGSU şi structurilor subordonate acestuia.

Sisteme similare şi-au dovedit utilitatea şi eficienţa în SUA şi în unele state membre (Olanda, Lituania, Franţa, Germania, Belgia), se arată în proiectul legislative.

Camera Deputaţilor este for decisional în cazul acestui proiect, care a fost adoptat în forma Senatului.

Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, prezent la dezbaterile din Comisia pentru tehnologia informaţiei, condusă de deputatul USR, Cătălin Drulă, a declarat că sistemul va deveni funcţional în aproximativ 2-3 luni după ce va fi semnat protocolul de colaborare în vederea creării cadrului necesar operaționalizării sistemului.