Pare că problema găsirii unui partener nu a fost niciodată mai actuală. Nimeni nu vorbeşte prea uşor despre asta, nu e genul de discuţie pe care să o porţi la un pahar cu prietenii, dar odată deschis subiectul, e aproape uimitor cum încep să curgă poveştile şi toată lumea începe să empatizeze.
„Nu credeam că este aşa de greu să ai o relaţie. Nu sunt un om pretenţios, din contră. O prietenă mi-a zis odată, mai în glumă, mai în serios, că ar trebui să-mi organizeze un casting. Problema e că, acum, nu mi se mai pare deloc exagerat...”, îmi spunea un prieten, care munceşte „la program”, de la 8 dimineaţa, până la 8 seara. Recunosc că, în ultimul timp, în mod aproape ciudat, am fost părtaşă la tot mai multe discuţii de acest gen. Iar surpriza a fost cu atât mai mare cu cât veneau de la acel gen de persoane care nu par nefericite în dragoste, din contră. Pe care toată lumea le invidiază, pentru aspectul fizic, carieră etc., dar pe care expresia „e plină lumea de bărbaţi/femei”, spusă la încurajare, aproape le aduce în pragul depresiei. „Uită-te la tine, ai putea avea orice bărbat vrei. Trebuie doar să cauţi”, mi se plângea o altă prietenă. „Dar unde să cauţi!?”, se întreba contrariată. Nu ştiu prea bine cum era pe vremea părinţilor noştri, dar mă gândesc că dacă se căsătoreau la 20 de ani şi aveau copii peste un an, altele păreau să fie problemele lor existenţiale. Uitându-ne peste cifrele ultimului recensământ, nu par să se fi produs schimbări demografice radicale. În continuare, numărul bărbaţilor este cam la egalitate cu cel al femeilor, deci măcar din punct de vedere al „cantităţii” suntem elucidaţi. Şi atunci, cum s-a stricat armonia? De ce le este tinerilor tot mai greu să lege relaţii serioase? Într-adevăr, au crescut aspiraţiile individuale, s-au schimbat şi mentalităţile, am devenit mai selectivi, dar alta cred că e problema. Sună ca un clişeu, dar merită analizată mai în profunzime. Tinerii par într-o goană nebună, în corporaţii, în bănci, de dimineaţa, până seara. Trag acum să-şi facă un rost, să se afirme, dar sunt copleşiţi, obosiţi şi nu-şi aduc aminte de această „lipsă” decât atunci când intră noaptea casa goală. La început, nu contează prea tare, pentru că are şi singurătatea avantajele ei. Dar îşi dau seama că opţiunile sunt destul de limitate. Poate şi aşa se explică numărul mare de relaţii „la birou”, pentru că oamenii îşi petrec mai mult timp ca niciodată la muncă. Aşa se face că medicii se căsătoresc tot cu medici sau asistente, şi nu sunt singurele exemple. Poate tocmai din teama de singurătate, mai există o categorie de oameni care aleg să conserve ce „au construit” şi să rămână prinşi în relaţii toxice. Iar genul acesta de singurătate este chiar mai rea decât cea în care nici nu primeşti, dar măcar nici nu aştepţi nimic.
Recomandările noastre
