Evenimentul Zilei > Actualitate > SINGURA imagine color de la DEMOLAREA Bisericii Sfânta Vineri. Militarii şi muncitorii au refuzat, după prima zi, să mai participe la demolare. Comuniştii au adus puşcăriaşi în locul lor
SINGURA imagine color de la DEMOLAREA Bisericii Sfânta Vineri. Militarii şi muncitorii au refuzat, după prima zi, să mai participe la demolare. Comuniştii au adus puşcăriaşi în locul lor

SINGURA imagine color de la DEMOLAREA Bisericii Sfânta Vineri. Militarii şi muncitorii au refuzat, după prima zi, să mai participe la demolare. Comuniştii au adus puşcăriaşi în locul lor

Au trecut 29 de ani de atunci, dar cei care mai sunt în viaţă nu au uitat momentele dramatice din acele cumplite zile de iunie când, în doar trei zile, Biserica Sfânta Vineri Herasca, una din cele mai frumoase aşezăminte de cult ale Bucureştilor, a dispărut de pe faţa pământului. O impresionantă fotografie realizată chiar în zilele demolării a fost publicată recent de Muzeuldefotografie.ro

Imaginea color a fost realizată în iunie 1987, într-o zi mohorâta, cu puțin timp înaintea demolării efective a bisericii. În acea zi se “lucra” la demolarea așezămintelor Năsturel Herăscu, aflate în imediata apropiere. Se spune că autoritățile păstrau o doză de mister în privința evoluției lucrărilor. O perioadă s-a zvonit că biserica va rămâne în picioare, fiind eventual translată, asta până într-o seară când cupolele au fost dinamitate. Cea care a decis soarte bisericii a fost consoarta dictatorului. “Jos Porcăria”, ar fi spus Elena Ceauşescu iar biserica a fost rasă de pe faţa pământului în doar trei zile.

„Autorul fotografiei, Friedrich Wibbeling, este un profesor de limbi străine care locuieşte lângă Munchen, fiind căsătorit cu o bucureşteancă, după cum explică Alex Gâlmeanu. "Prima dată a venit în Capitală în anul 1987, iar această fotografie este realizată exact în acest context. Îşi aminteşte că a urcat undeva la un etaj al Halei Unirii şi a declanşat camera pe ascuns (o cameră foto nou-nouţă, cumparată din Germania special pentru călătoria din România), pozând prin deschizătura hainei, fără a viza. A realizat un singur cadru, o singură fotogramă, dar a reuşit să încadreze şi să expună perfect întreaga scenă. Miliţia şi securitatea se aflau în spatele lui, l-au remarcat rapid fiind cetăţean străin, dar nu au observat şi aparatul de fotografiat. Neatenţia autorităţilor de atunci devine astăzi o şansă pentru noi de a avea o nouă perspectivă, de data aceasta în culori, a uneia dintre scenele de distrugere fără sens ale acelor vremuri", scrie siteul Muzeuldefotografie.ro care a publicat, de altfel, şi această incredibil imagine.

Peste trei mii de credincioși au sfidat atunci Securitatea și Miliția. Pe locul fostei biserici a apărut, peste noapte, un covor de zeci de mii de lumânări. Securiștii n-au avut curajul să-i oprească. Părintele Gelu Bogdan, parohul bisericii, a avut un puseu de tensiune care era cât-p-aci să-l omoare. Protestele sale l-au prigonit atunci pe duhovnic. Au trebuit să treacă peste 20 de ani ca iubita sa biserică să renască din propriul moloz. Astăzi, prin stăruința și încăpățânarea părintelui Gelu Bogdan, biserica Sf. Vineri- Herasca e complet ridicată, după planurile originale. (Citeşte şi EXCLUSIV EVZ. Groaznica poveste a demolării bisericii Sfânta Vineri-Herasca, din București)

Sfânta Vineri-Herasca fost o oază de linişte şi curăţire sufletească pentru bucureşteni, un loc de popas şi rugăciune pentru vizitatori. De jos, din Piaţă Unirii, se vedea ca o cetate, îţi dădea un sentiment de siguranţă. "Sfânta Vineri“, de aici, iar "Sfântul Dimitrie“, de pe celălalt deal, erau cei doi străjeri ai oraşului. Însă din iunie 1987, Biserica "Sfânta Vineri“ – Herasca a încetat să mai existe pe harta spirituală a Bucureştiului.

"Fă Biserica, nu mă interesează cum!“ a fost misiunea primită în 1977 de părintele Gheorghe Bogdan, după hirotonie, de la patriarhul Iustin Moisescu. Biserica "Sfânta Vineri“ – Herasca zăcea în ruină după cutremurul din 1977.

 Reconstrucţia a început pe etape, de la temelie şi până la turle. "Am făcut în aşa fel că să nu am nevoie de aprobări de la culte. Dacă făceai devize mai mari de 100.000 de lei, trebuia să ceri aprobare de la culte. Patriarhul Iustin mi-a spus: "Faci devize numai până în 98.000". Am avut devize cât masă asta“, şi arată o masă lungă că la praznic.

 Cheltuielile s-au ridicat până la 2.445.000 de lei. Părintele a început cu un împrumut de la parohia Voluntari. A fost ajutat de Arhiepiscopia Bucureştilor cu 200.000, dar cei mai mulţi bani "i-am primit de la moldovenii mei“. Mai mult de 25 de parohii, din Moldova şi Buzău, i-au trimis bani pentru reconstrucţie.

 Am avut multe ispite şi lupte, dar patriarhul Iustin Moisescu mă încuraja: "Fă înainte, nu te lasă! Da-i drumu la lucru!“

 Târnosirea sfântului lăcaş a avut loc în ziua praznicului Sfintei Parascheva din anul 1985. Soborul era format din 25 de preoţi în frunte cu episcopul Român Ialomiţeanul. Starea de bucurie şi împlinire era întregită de pictură refăcută în foiţa de aur a marelui Dimitrie Belizarie.

 Comunitatea revenise la viaţă. Biserica era din nou plină de credincioşi. Icoană Sfintei Parascheva îi adună pe toţi suferinzii, iar slujitorii altarului respectau tipicul mănăstiresc. Lunea, marţea şi vinerea se săvârşea Sfânta Liturghie, urmată de Sfântul Maslu, Acatist şi Vecernie. Toţi preoţii care veneau erau primiţi cu braţele deschise. "Slujeam şi şase, şapte preoţi.“. Credincioşii erau atraşi şi de cuvântările de la amvon. În acea perioada era diacon aici şi Petre David, profesor de Îndrumări Misionare la facultate. Atunci când predică, îşi aminteşte preotul Zăvoianu, "în Biserica se făcea o linişte totală“.

 "Jos, porcăria!“

 Dar această stare binecuvântată de lucruri nu avea să dureze decât până în 1987, când, furia dictatorilor comunişti a cuprins majoritatea bisericilor centrale din Bucureşti.

 Mai 1987.  "De aici sufletul meu începe să lăcrimeze“, se spovedeşte povestitorul. Primăria Bucureştiului a cerut 1435 de metri pătraţi pentru a construi un bloc care să izoleze total biserica. Consiliul nu voia să îşi dea avizul. Însă pentru a fi salvată biserica, spaţiul este cedat.

 Sâmbătă, 13 iunie. Ora 11:45. "Vine Ceauşeasca însoţită de Teleagă (prim-viceprim-ministru, n.r. ); am stat la 10 metri distanţă de ei. Acesta îi explică că vor face un bloc la fel că la "Domniţă Bălaşa“. După câteva secunde "tovarăşa academician“ s-a pronunţat scurt: "Jos, porcăria!". Atât a însemnat Biserica "Sfânta Vineri" pentru ea.“

 În aceeaşi zi s-a făcut un memoriu al scriitorilor către mai multe instituţii. Se cerea "salvaţi ctitoria lui Matei Basarab“.

 Duminică, 14 iunie. Sfânta Liturghie se va săvârşi pentru ultima oară în Biserica "Sfânta Vineri“ – Herasca.

 Luni, 15 iunie. Ora 4:00 "Ne-au trezit zeci de maşini mari, care aduceau panouri de 3 metri.. M-au informat că marţi vor dărâma casă parohială, iar biserica va fi translata“. "Am făcut apel la studenţii de la Teologie şi la elevii de la seminar, să mă ajute să luăm tot. Tot ce a fost istoric am dat la Muzeul de la Herăşti, iar ce ţinea de cult, la Mănăstirea Cernica. A fost un moment de laşitate al tuturor celor din jurul meu, am rămas singur“. Ajutorul l-a primit de la cei care se aştepta mai puţin.

 Luni seară, la Vecernie biserica era plină. După slujba, a venit un securist care s-a recomandat Opreanu, şi a întrebat de ce se face slujba. Şi răspunsul părintelui Bogdan a venit ferm: "aşa e normal în ctitoria lui Matei Basarab“. Dar acesta i-a obligat să părăsească de urgenţă biserica. Vreo 38 de oameni, majoritatea femei, vociferau. Au fost ameninţaţi că vor fi arestaţi şi scoşi cu gaze lacrimogene, "că pe şobolani“. În final, biserica a fost golită şi închisă.

 Marţi, 16 iunie. De acum şi până la demolare, străzile au fost pline de oameni, care se rugau, plângeau sau vociferau. O comisie de la Primăria Capitalei, condusă de Dumitru Necşoiu, viceprimar, a venit cu zece camioane, spre a demola casă parohială. Potrivit părintelui Bogdan, acesta s-ar fi lăudat că în trei zile va demola "Sfânta Vineri“. "Aşa a şi fost“, recunoaşte cu amar.

 Miercuri, 17 iunie. Ora 10:00. Casă parohială cu tot ansamblul din jurul ei erau la pământ.

 La ora 11:00, la Primăria Capitalei se întâlnesc, într-o şedinţa-fulger, Constantin Olteanu, primar, Dumitru Necşoiu şi Ştefan Barceri, viceprimar. Acesta din urmă era de partea "Sfintei Vineri“. Spera să fie translata.

 Ora 12:20. Vin cei din comisia de la Primărie. Barceri ia deoparte parohul şi îi spune: "părinte, ne pare rău, dar Biserica se va demola“. Tonalitatea vocii povestitorului, dau de gol lacrimile care îi inundă ochii. Urmează o pauză… "A fost un şoc extraordinar, şi primul lucru care mi-a trecut prin minte, a fost cum vom salva tot ce era în interiorul Bisericii. Şi numai datorită decanului Dumitru Radu de la Institutul Teologic, care a trimis studenţii, şi a seminariştilor directorului Dumitru Dima, am reuşit să salvăm tot. Mai puţin pictură lui Belizarie şi zidurile bisericii“.

"Am făcut un puseu de tensiune. Au vrut să mă ducă la urgenţă, dar domnul doctor Vasiliu mi-a făcut o injecţie şi mi-a zis să nu mă duc, că o să mă omoare“.

Când a dus clopotele la Mănăstirea Cernica, stareţul Teofil i-a promis: "Diseară clopotele de la "Sfânta Vineri" vor sună la Cernica“. "Şi aşa a fost“.

 Începe demolarea

 Joi, 18 iunie. Începe demolarea aceleia care a fost pentru mulţi români, Biserica "Sfânta Vineri“. Ochii povestitorului se înroşesc din nou… Dacă dimineaţă erau doar 200 de oameni, spre seară se ajunge la "aproape 2.000 de credincioşi“. Biserica era înconjurată de un lanţ viu de miliţieni, iar securiştii, în civil, s-au împânzit în mulţime. Tensiunea era foarte mare. Oamenii au strigat chiar şi împotriva "cuplului prezidenţial“.

 După-amiază, muncitorii şi militarii nu mai vor să participe la demolarea bisericii. Probabil, conştiinţa lor era mai trează decât a… celor "de sus“. În locul lor, vin puşcăriaşi, noaptea, că "furii“. Li s-a promis reducerea pedepsei. Ei au fost cei care au profanat Sfânta Biserica. Unii dintre ei, mai târziu, au venit la fostul paroh al bisericii, să se pocăiască.

 Vineri, 19 iunie. Dimineaţă. Au încercat să tragă de turla a două. "Unul din puşcăriaşi a căzut de la 10 metri; lumea spunea că a şi murit“.

 Biserica fiind foarte rezistenţă, s-au chinuit mult. După ce au slăbit coloanele, le-au legat şi au tras de ele, pe geam, cu buldozerele. Doar aşa au reuşit să o dărâme.

 Ora 19:00. "Din biserica "Sfânta Vineri" nu a mai rămas decât un covor de lumânări pe care credincioşii le aprinseseră“. Şi pentru a treia oară, povestitorul, părintele Gheorghe Bogdan, mai varsă o lacrimă. Nici el nu mai ştie câte lacrimi a vărsat pentru mult iubita lui fiica, Herasca.

Până luni, 22 iunie, locul a fost păzit, şi nimeni nu a avut voie să se apropie. Doi din consilierii bisericii, doctorul Vasiliu şi profesorul Petre Scarlat au fost anchetaţi. Iar Neagu Gheorghe, care lucrase la construcţia bisericii, împreună cu Ioan Corbu au fost duşi la Rahova. Bătuţi şi chinuiţi, au fost eliberaţi. Dar relele tratamente au avut efect negativ, aducându-le mai repede trecerea la Dumnezeu.

"Lumea a fost de partea noastră. Poate că noi, clericii, trebuia să ne unim atunci, să strigăm: Ajunge! Atunci, o spun cu mâna pe inima, am simţit că rămas singur. Toţi se temeau să mă ajute. Din dispoziţia Securităţii am fost expulzat din Bucureşti. Familia a fost ameninţată. Azil politic nu au vrut să îmi dea. Mi s-a interzis să mai am parohie în Bucureşti de către Departamentul Cultelor, dorinţa expresă a "tovarăşei academician“. Patriarhia a reuşit totuşi să facă un compromis, să slujesc prin rotaţie, la Biserica "Sfântul Ioan“ şi la Biserica Rusă. Abia după Revoluţie, am reuşit să revin la Biserica "Sfântul Gheorghe Nou“, unde slujesc şi acum“.

 Cei care caută locul unde a fost biserica găsesc o "piatră funerară“ pusă pe blocul care a acoperit-o: "Pe acest loc s-a aflat Biserica "Sfânta Vineri“, demolată de regimul comunist în anul 1987“.

 Nouă Biserica "Sfânta Vineri"

Locul viitoarei biserici este în apropiere, nu departe de cel dinainte. Costurile se vor ridică la 1,5 milioane de euro. "Aşa mi-a fost să îmi încep preoţia, prin construcţia unei biserici, să mi se ia toate, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, să o închei tot cu aceeaşi construcţie“.

 Istoria "Sfintei Vineri“

 "Biserica "Sfânta Vineri" se pare că a fost ctitorită iniţial că un schit, în secolele XIII-XIV, şi care a primit prin binecuvântarea lui Dumnezeu şi inspiraţia ctitorului, patronajul Cuvioasei Parascheva. Mircea cel Bătrân, la începutul secolului al XV-lea a adus moaştele Sfintei Parascheva şi ale Sfintei Filofteia“, ne-a spus părintele Adrian Gabor de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

Noutăţi despre ea aflăm abia în timpul domniei lui Matei Basarab. Nicolae Vet Aga este cel care ridică un nou locaş, pe vechea temelie, între anii 1641-1645. De la el vine şi denumirea de Aganita, întâlnită până pe la jumătatea secolului al XVIII-lea.

Al doilea nume, Herasca, care s-a păstrat până la "moartea ei“, îl purta Udrişte Năsturel-Herăscu, fratele doamnei lui Matei Basarab. Neamul Herastilor va fi cel care va păzi şi va moşteni din generaţie în generaţie această "comoară“. Doar cu o mică pauză de câţiva zeci de ani din secolul al XVIII, când Bălenii au "ridicat un ansamblu de construcţii pentru sărmani şi bolnavi“, spune părintele.

 Hrisovul bisericii vorbea despre arhiereul Ioanichie Stratonichias, care a reconstruit biserica. Părintele Gabor aminteşte că acesta a aşezat în catapeteasma icoană făcătoare de minuni a Cuvioasei Parascheva, "pictată la Viena şi primită în 1748 că donaţie“. Acum acesta este într-o perioada de restaurare, sub directă supraveghere a Preasfintitului Varsanufie, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului. Hrisovul mai spune că acest Ioanichie a murit cu o luna înainte de sfinţirea ctitoriei, care avea să fie în ziua de 25 noiembrie 1839.

 Pe lângă biserica s-au ridicat noi clădiri. S-a construit chiar şi prima brutărie a oraşului. Acelaşi părinte profesor susţine că Anton Pann a înfiinţat aici o şcoală de cântăreţi şi o mică librărie.

 Grijă Herastilor a continuat cu generalul Constantin Năsturel-Herăscu. A fost un apropiat al lui Alexandru Ioan Cuza şi al lui Carol I. Părintele Bogdan aminteşte că "a mărit Biserica şi-a întărit-o în stil român, cu stâlpi de susţinere în interior. Nicolae Iorga consemna că era una dintre cele mai mari şi mai încăpătoare Biserici din Bucureşti“. A fost refăcut atât azilul cât şi clopotniţă.

 Complexul "Sfânta Vineri“ a ajuns adăpost pentru răniţi în timpul Războiului de Independenţa şi în Primul Război Mondial.

 Urmaşii Herastilor au costruit în 1895 două azile, care erau conduse de epitropia Bisericii "Sfânta Vineri“. Unul era destinat bătrânilor fără ajutor, şi un altul, în faţă Bisericii, era pentru copii orfani şi "fetele scăpătate“, menţionează cel care le-a refăcut ultimul. Datorită moşiilor pe care le posedă, în Heresti, com. Frumuşani şi la Fundulea, întreţinerea bătrânilor şi a copiilor orfani era numai pe seama Bisericii şi a conducerii epitropiei.

 

În timpul comunismului, azilul pentru copii orfani a devenit şcoală sanitară, iar azilul pentru bătrâni, casă parohială. Cele 26 apartamente ale casei parohiale au fost ocupate de către diverse persoane trimise de statul comunist. Cutremurele din 1940 şi 1977 au lăsat urme adânci. Primul a afectat mai mult incinta, pe când al doilea, care a lăsat biserica fără turle şi fără geamuri. Din februarie 1978, a intrat în lupta ultimul paroh al "Sfintei Vineri“, părintele Gheorghe Bogdan. El este cel care a reconstruit aşezământul, însă, din nefericire, după doar doi an de la târnosire, a văzut-o pusă la pământ.

 "Părintele Stăniloae a vrut să se ducă acolo, să moară sub buldozer“

 Părintele Corneliu Zăvoianu, redactor la Editura Institutului Biblic reuşit în acele zile triste din 1987 să facă câteva fotografii pe ascuns. "Am fost implicat sufleteşte, mă duceam aproape zilnic. Făcea parte din fiinţă mea. Era sufletul meu. Am reuşit să fiu tare, că să pun la adăpost anumite lucruri de valoare. În acele zile, am găsit la Mănăstirea Cernica pe Vasile Vuruleanu, colonel de securitate care răspundea de Patriarhie. Plângea pentru "Sfânta Vineri". Un alt fapt important. Ceauşescu a băgat carne la "Circul Foamei". Speră să îi îndepărteze pe oameni de biserica. Culmea este că oamenii au rămas pe loc, nu s-au dus“, îşi aminteşte părintele Zăvoianu.

 Academicianul Emilian Popescu: "Nimeni nu credea că se va demola. Abia restaurată… era că o bijuterie. Şi lumea o cinstea foarte mult. Chiar şi părintele Stăniloae a vrut să se ducă acolo, să moară sub buldozer. Ştiu de la doamna preoteasa. Dar nu l-a lăsat. I-a spus că moare degeaba, biserica tot va fi demolată. Atunci când se demola, treceam prin Piaţă Unirii. Praful ajunsese până acolo. Miliţia nu te lasă să te apropii“.

 Pr. prof. Adrian Gabor: "Miercuri, pe la 12:30-13:00 eram cu domnul prof. acad. Emilian Popescu la gură de metrou din faţă "Hanului lui Manuc". Vedeam cupele a două excavatoare, care loveau turlele. Dar s-au oprit brusc. Tensiunea era foarte mare în jurul bisericii. Domnul profesor a avut următoarea remarcă care m-a marcat ulterior: "Dumnezeu o să îi pedepsească". M-a impresionat eşecul excavatoarelor care după două-trei lovituri s-au retras, fie că nu au putut să le spargă, fie că a fost conştiinţa muncitorilor şi a soldaţilor care s-au retras văzând eşecul“.

 Iancu Doncu, enoriaş: "Din 1960 am mers la Sfânta. Mă atrăgea felul cum predică părintele Bogdan, care era un om foarte entuziast. La demolare, a fost un fel de miting, de adunare. Plângeam, ne rugăm la Dumnezeu. Am vociferat. Eram la serviciu când a demolat-o. Seară, nu a mai rămas nici o cărămidă. Numai sufletul nostru ştie cum am putut să rezistăm acelor mari necazuri. Şi acum mă rog la Dumnezeu în fiecare seară că părintele Bogdan să o construiască până când oi avea ochii deschişi. Sunt convins că o să fie la fel că atunci când mă duceam eu la biserica“.

 Nicolae Ceauşescu: "Ce va băgaţi voi?!“

 Un grup de intelectuali conduşi de Eugen Barbu, aflând de planurile de demolare, au făcut un memoriu. Este datat în 13 iunie 1987. Ei cereu că Biserica "Sfânta Vineri“ să nu fie demolată, în cel mai rău caz să fie translata. Acest memoriu a fost depus la Primăria Capitalei, la Primăria sectorului 3, la Monumentele Istorice şi chiar la Ilie Ceauşescu, fratele lui Nicolae Ceauşescu, ministru adjunct la armata.

Marţi, 16 iunie, dimineaţă, Ilie Ceauşescu, merge cu memoriul la Nicolae Ceauşescu. Dar se loveşte de refuzul promt al fratelui: "Ce va băgaţi voi?!“. (Sursa: http://biserica-sfanta-vineri-herasca.crestinortodox.ro)

Părintele Gelu Bogdan, de loc din Băltățești, județul Neamț, de pe lângă mânăstirea Văratec, plânge: „Pe locul unde a fost Ea era un covor imens de lumânări, care lăcrimau după ctitoria lui Matei Basarab… Chiar și milițienii s-au ținut deoparte! Dar, pe 21, credincioșii au fost alungați!”. Preotul fără biserică își frânge mâinile: „Cea mai mare durere a fost, apoi, că apropiații mei din Mitropoliemă priveau ca pe o persoana «non-grata »!”. Devenise dintr-un popă vrednic, un ciumat. „«Băieții» m-ar fi lichidat la ce le-am spus io la demolare! Că-i bate Dumnezeu! Și chiar i-a bătut pe unii… Sfânta Vineri nu iartă, că ea e ocrotitoarea neamului românesc!”.