După un an competițional mai degrabă dezorganizat din cauza pandemiei, tenismena a pus la punct un plan atent, care speră să îi aducă un alt râvnit trofeu de Grand Șlem.
Simona Halep se simte pregătită mental pentru cele 14 zile obligatorii de carantină înaintea Australian Open, primul Mare Şlem al anului, relatează Reuters, citată de Agerpres. Ea și-a setat un program de pregătire care include 5 ore zilnice de antrenament în timpul carantinei din Australia.
''Ştiu că va fi dificil din punct de vedere mental, dar consider că experienţele mele în bulele securizate din 2020 mă vor ajuta să fac faţă'', a spus Halep pentru sursa citată. Ea a adăugat că este recunoscătoare pentru fereastra de 5 ore în care se poate antrena zilnic.
''Sunt mai puţin stresată şi pentru că ştiu că în Australia au COVID-19 sub control şi odată ce voi ieşi din carantină voi fi liberă'', a subliniat românca.
A avut un sezon bun în 2020
În ciuda pandemiei, Halep, campioană la Wimbledon în 2019 și la Roland Garros în 2018, a avut un sezon bun. Ea a obținut o serie de 17 victorii consecutive. Nu a participat la US Open din cauza contextului epidemiologic, dar în cele din urmă s-a infectat cu COVID-19, reușind din fericire să se vindece.
Campania sa în 2021 va debuta în Australia la mijlocul lunii ianuarie. Este momentul când va intra în cele două săptămâni de carantină obligatorie înaintea turneului australian.
''Am lucrat mult la condiţia fizică”
Ultimul meci oficial susţinut de sportivă a avut loc la începutul lui octombrie, la Roland Garros. Aici a fost eliminată neașteptat de tânăra poloneză Iga Swiatek, care ulterior a cucerit trofeul. Jucătoarea constănţeană speră să dispute câteva partide la un turneu WTA 500 la Melbourne Park. Ar putea fi o oportunitate de a-şi face încălzirea înaintea competiţiei de Mare Şlem.
Halep s-a referit şi la pregătirea sa pentru noul sezon: ''Am lucrat mult la condiţia fizică. Trebuie să am grijă de corpul meu mai mult decât de obicei. Fac multe exerciţii de întărire şi de viteză, iar de la începutul lunii decembrie am început să lucrăm pe teren. Am făcut multe exerciţii şi repetări, iar acum în sfârşit am început să joc contra unor fete din România, pregătindu-mă pentru meciurile din Australia''.
''Mă uit înapoi cu mândrie la sezonul 2020”
În 2020, Halep a câştigat 3 titluri la Dubai, Praga şi Roma, iar la Australian Open a fost semifinalistă. ''Mă uit înapoi cu mândrie la sezonul 2020, cu un simţ de împlinire, mai ales având în vedere condiţiile cu COVID-19'', a mărturisit campioana.
Vrea să participe la JO de la Tokyo
În 2021, ea și-a propus să joace la simplu şi dublu la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi să câştige o medalie. ''Când s-a întrerupt sezonul ... era neclar dacă putem juca tenis în 2020. A fost dificil din punct de vedere mental. Am avut timp să apreciez tenisul, să fiu recunoscătoare pentru şansa de a juca din nou tenis'', a explicat sportiva.
4 jucătoare de tenis din România, în total, vor figura pe tablourile principale ale celor două turnee de categoria WTA 500 care se vor desfăşura în paralel la Melbourne, înaintea Openului Australiei. Alături de Halep, vor mai fi prezente româncele Patricia Ţig (locul 56 WTA), Sorana Cîrstea (71 WTA) şi Irina Begu (79 WTA).