Simona Halep, pe primul loc în topul celor mai bine îmbrăcate jucătoare de la Australian Open

Simona Halep, pe primul loc în topul celor mai bine îmbrăcate jucătoare de la Australian Open

Eliminată în sferturi în primul turneu de Mare Şlem al anului, Simona Halep (locul 3 WTA) s-a clasat pe primul loc în topul celor mai bine îmbrăcate jucătoare de la Australian Open.

Simona Halep a obţinut 41% din voturile fanilor care şi-au exprimat opţiunea pe site-ul WTA. Pe locul doi, la mare distanţă de tenismena din România, s-a clasat marea rivală Maria Sharapova, cu 24% din voturi. Adversara Simonei Halep din finala Turneului Campioanelor, Serena Williams, completează podiumul, cu 20% din voturi.

"În ciuda ţinutelor roz neon, verzi şi galbene, echipamentul adidas violet al lui Halep a primit cele mai multe voturi", notează site-ul wtatennis.com.

Topul celor mai bine îmbrăcate jucătoare de la Australian Open, potrivit voturilor fanilor:

  1. Simona Halep- 41%
  2. Maria Sharapova- 24%
  3. Serena Williams- 20%
  4. Venus Williams- 6%
  5. Caroline Wozniacki - 5%
  6. Victoria Azarenka- 3%

Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală la Australian Open, fiind învinsă de rusoaica Ekaterina Makarova (favorita numărul 10), cu scorul 6-4, 6-0.