Tenismena română nu a avut probleme în jocul cu Jana Cepelova (6-2, 6-1) și va juca în turul al treilea al ultimului turneu de Mare Șlem al anului, US Open.
În mai puțin de o oră de joc, Simona Halep a trecut, miercuri, fără emoții, de Jana Cepelova, cu scorul de 6-2, 6-1, în turul secund al competiției nord-americane. Constănțeanca o va înfrunta astăzi pe Mirjana Lucici (Croația, locul 121 în clasamentul WTA), în a treia fază a turneului.
Dulgheru a chinuit-o pe Maria Șarapova
În jocul contra sportivei din Slovacia, Halep a cedat primele două game-uri ale meciului, însă a revenit pe parcurs, datorită armei sale letale: propriul serviciu. De aici, românca s-a desprins fără probleme și a câștigat șase game-uri la rând. În cel de-al doilea set, diferența de rang dintre cele două jucătoare s-a făcut imediat simțită, iar Halep a reușit să se impună în numai 57 de minute.
După victoria în fața Cepelovei, sportiva noastră și-a asigurat un cec în valoare de 105.090 de dolari plus 90 de puncte în ierarhia WTA.
Imediat după meciul Simonei, o altă româncă, în căutarea celui de-al treilea tur, a avut un adversar pe măsură. Alexandra Dulgheru a pierdut disputa cu Maria Șarapova (4-6, 6-3, 6-2), într-un joc în care puternica tenismenă din Rusia s-a chinuit în primele două seturi, fiind surprinsă de loviturile puternice ale româncei. „Lupta a fost cumplită, am avut o adversară tenace azi (n.r.-miercuri). Ea a alergat foarte bine, dar important este că am câștigat”, a spus rusoaica.