Simona Halep şi-a pus viaţa personală pe locul doi, dar luptă pentru poziţia 1 în ierarhia feminină şi încă visează la primul ei titlu de Grand Slam.
“Fata asta e cu adevărat nebună! Betonată! Inabordabilă! Şi-a impus să nu aibă nici o relaţie până în momentul în care fie va trece pe primul loc în clasamentul ATP, fie va cuceri un trofeu de Grand Slam”, spune un apropiat al Simonei Halep, conform libertatea.ro.
“Eram la mare, am mai fost în cluburi, ea – nimeni şi nimic! Sper să-şi împlinească visul pe latură sportivă, altfel îşi va sacrifica, practic, viaţa personală. Şi timpul trece”, a continuat amicul jucătoarei de tenis.
“Vreau să am trei copii, dacă este posibil. Vreau să îmi fac o familie frumoasă şi să trăiesc în România”, a spus Simona.
“Cu toţii sperăm să-şi găsească pe cineva care să o merite”, spun cei din anturajul ei.
Din 2015, presa a început să vorbească despre relaţia ei cu un acţionar la Steaua, mai exact Costa Sponte, băiatul lui Teia Sponte.
”Se ia cu fiul lui Teia. E cipan de-ai noştri, taică-su fost cu noi, la Tulcea”, declara bunica Simonei acum un an.
Simona s-a dedicat complet vieţii de sportivă şi asta se vede şi în rezultatele ei.
”Analiștii spun că, în acest moment, în WTA e nevoie de o jucătoare pentru imaginea competiției. În prezent, e un gol, pe care Simona îl poate ocupa. Spun asta pentru că Simona Halep are un joc spectaculos, surprinzător și, față de alte sportive, are și charismă. Restul fetelor din WTA sunt mașini de tenis, care sparg mingea”, a precizat Mihai Rusu, fost tenismen.