Alcaraz a câştigat turneul de la Monte Carlo. Este pentru prima dată

Alcaraz a câştigat turneul de la Monte Carlo. Este pentru prima datăCarlos Alcaraz. Sursa foto: Instagram/ carlitosalcarazz

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat al şaselea său trofeu ATP Masters 1000, primul în 13 luni, duminică, la Rolex Monte Carlo Masters. Jucătorul de tenis a profitat de problemele fizice evidente ale lui Lorezo Musetti în setul al treilea pentru a triumfa cu 3-6, 6-1, 6-0.

Carlos Alcaraz a câștigat la Monte Carlo

Alcaraz a început meciul în forță, reușind un break în care a pierdut doar două game-uri. Italianul a intrat apoi, însă, rapid în joc și nu doar că a făcut rebreak-ul, dar a câștigat 4 game-uri la rând, distanțându-se confortabil pe tabelă.

Jocul s-a echilibrat ulterior, dar spaniolul nu a avut puterea de a recupera, reușind doar să-și câștige game-urile de serviciu, iar Musetti și-a adjudecat primul set, după 42 de minute de joc. În partea a doua a meciului, situația s-a schimbat, iar fostul lider mondial a fost cel care a controlat partida, câștigând primele 5 game-uri la rând. Italianul și-a făcut și el apoi serviciul, dar Carlos a pus imediat capăt setului.

Ultimul game al setului secund a fost cel mai disputat game al partidei, în care spaniolul a avut 3 mingi de set anulate, anulându-i și el adversarului 4 mingi de break.

Lorenzo Musetti a avut mari probleme

Jucătorul de tenis spaniol a declarat că îi pare rău pentru Lorenzo Musetti și că speră să își rezolve probleme de sănătate și să revină cu forțe proaspete.

„Nu este modul în care aş fi vrut să câştig un meci”, a spus Alcaraz. „Gândindu-mă la Lorenzo, el a trecut printr-o săptămână grea, a jucat meciuri lungi. Îmi pare rău pentru el. Este unul dintre cele mai bune rezultate ale sale, să termini aşa nu este uşor. Să sperăm că nu este nimic grav şi că va fi 100% în curând.”

Ce spune Carlos Alcaraz

Alcazaraz a ajuns la Monte-Carlo după o eliminare neașteptată în turul doi la Miami. Spaniolul a declarat că este foarte fericit că a câștigat la Monte Carlo și că a trecut peste această lună dificilă.

"Sunt foarte fericit că am câştigat Monte Carlo pentru prima dată. A fost o săptămână foarte dificilă, cu o mulţime de situaţii dificile”, a declarat Alcaraz. "Sunt mândru de modul în care am făcut faţă la tot. A fost o lună dificilă pentru mine, aşa că să vin aici şi să văd că munca grea a dat roade mă face fericit.”