Silviu Predoiu, despre opțiunea sa politică: Sunt doar PRO România
- Lucian Ionescu
- 24 iulie 2020, 20:45
Silviu Predoiu, fost şef adjunct SIE, spune că a avea o anumită opțiune politică este „ceva strict personal”.
Fostul ofițer a postat pe pagina sa de socializare un mesaj în care-și exprimă părerea despre cum ar trebui să se facă politică.
„O opțiune politică este ceva strict personal și, precum votul ca expresie a acesteia, nu trebuie anunțata, cu atât mai puțin justificata. Atunci când însă faci pasul spre activism politic, cred că asumarea explicită este un act de normalitate. Nu și justificarea, așa cum ar putea crede unii. Crezi în ceva ce ai impresia că te reprezintă, dar te implici in popularizarea acestei convingeri doar dacă găsești că ar putea ajuta mai multi. Politică în mod activ nu trebuie să faci niciodată pentru tine, pentru profitul tău'', scrie Silviu Predoiu pe pagina sa de Facebook.
,,Mai bine de treizeci de ani, supus regulamentelor militare, am evitat orice situație ce ar fi putut da impresia unor simpatii sau antipatii politice. Nu pentru că nu aveam opinii, ci pentru că exprimarea acestora in orice mod era contrară normelor ce dădeau sens vieții profesionalele alese.
Am lăsat celorlalți dreptul de a aplauda sau contesta actul politic, rezumandu-ma strict la a transpune în practică, pe zona mea de competență și la maximul abilităților profesionalele, dispozițiile legale ale celor pe care votul majorității îi desemna drept decidenții zilei.
Acum, la mai bine de un an de la trecerea în rezervă, a continua să fiu inert politic mi-ar părea o lașitate.Vreau să susțin principii și valori, nu persoane sau interese. Nu sunt pro cineva, după cum nu sunt anti cineva, sunt doar PRO România”, a mai scris Silviu Predoiu.
Generalul Predoiu a girat pentru o perioadă de două luni (20 iulie – 4 octombrie 2006) funcția de director interimar al S.I.E. Motivul acestui interimat l-a constituit faptul că Gheorghe Fulga a demisionat din funcția de director al SIE la 20 iulie 2006, în perioada de vacanță parlamentară. Abia după reunirea Parlamentului în ședință comună la 20 septembrie 2006, s-a luat act de demisiile directorilor Serviciului Român de Informații, Radu Timofte, și al Serviciului de Informații Externe, Gheorghe Fulga, funcțiile din cele două servicii de informații fiind declarate vacante. Numirea în funcție a noului director al SIE, Claudiu Săftoiu, a avut loc cu ocazia următoarei ședințe de plen comune, din data de 4 octombrie 2006.
După demisia din funcție a lui Claudiu Săftoiu, începând din 19 martie 2007, generalul Predoiu a girat funcția de director interimar al SIE, până la data de 5 decembrie 2007. În anul 2008 a fost înaintat la gradul de general-locotenent (cu 3 stele).