Sigfried Mureșan știe cine este salvatorul PNL. „Fără el...”

Sigfried Mureșan știe cine este salvatorul PNL. „Fără el...”

Liberalii tratează subiectul depunerii moțiunii de cenzură împotriva guvernului Dăncilă precum un succes electoral de răsunet.

Cel puțin astfel vede lucrurile europarlamentul Sigfried Mureșan. Într-o postare pe contul personal de Facebook, acesta aduce laude președintelui Ludovic Orban, văzut drept principalul artizan al revirimentului PNL.

„Am văzut pentru prima dată majoritatea constituită de Partidul Național Liberal învingând PSD în Parlamentul României. Autorul acestei victorii este Ludovic Orban Cu el la conducere, PNL a câștigat alegerile europarlamentare și conduce astăzi în toate sondajele de opinie”, a scris europarlamentarul liberal.

Ca să fie și mai convingător, Sigfried Mureșan a rescris itinerariul electoral al șefului, arătând ce muncă grozavă de teren a depus Ludovic Orban: „Alături de el am bătut țara în lung și lat în ultimele luni. Ne-am întâlnit cu mii de bucovineni, pe îngheț, la Suceava, am strâns mii de mâini la întâlniri cu oamenii pe faleza Dunării la Galați, am fost pe ploaie la Râmnicu Sărat și a stat în primul rând alături de liderii europeni la Summitul de la Sibiu. Fără el, victoria de astăzi a Partidului Național Liberal nu ar fi fost posibilă”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum este un politician care se respectă, Sigfried Mureșan a împărțit cu dărnicie promisiuni românilor care i-au vizitat pagina de Facebook: „Și este doar începutul. Vom da românilor guvernarea pe care o merită, un guvern cinstit, competent, care să conducă pentru oameni!”.