Oamenii de ştiinţă spun că lumea vegetală are o viaţă secretă a ei, pe care n-o percepem.

Plantele sunt fiinţe la fel de vii ca şi noi, ne simt, ne urmăresc şi încearcă să ne transmită ce au de spus. Prima noţiune legată de capacitatea afectivă a plantelor a fost dată la sfîrşitul secolului al XVIII-lea de către profesorul german Gustav Fechner. El credea că acestea se pot manifesta emotiv şi oamenii pot influenţa viaţa plantei dacă stau de vorbă cu ea, acordându-i atenţie şi afecţiune. Teoria care a şocat domeniul botanicii, la jumătatea secolului al XX-lea, aparţine cercetătorului american Cleve Backster, această ipoteză nefiind însă acceptată de cercul oamenilor de ştiinţă. Cercetările sale au avut la bază principiul conform căruia plantele pot comunica "mental" cu alte forme de viaţă. Primul experiment, care l-a determinat să aprofundeze, a încercat să măsoare, cu ajutorul unui poligraf, timpul necesar apei să urce de la rădăcina unui filodendron pînă la frunze. A descoperit însă că poligraful înregistra o curbă galvanică generată de plantă. Backster, specialist în testele poligraf din cadrul Agenţiei Centrale de Informaţia a SUA (CIA), a sesizat înregistrarea ca fiind asemănătoare cu a cea a unui sentiment de entuziasm la oameni. A continuat studiile aplicând electrozi pe frunzele plantei supusă ulterior la teste precum opărirea într-o cană cu cafea dar… planta "s-a plictisit" şi nu a mai arătat o altă reacţie. În general, oamenii cred că este o foarte frumoasă poveste SF. S-a dovedit ştiinţific însă, că ele nu numai că nu sunt imobile, dar pot fi agresive sau prietenoase, geloase, supărate, fericite, altruiste sau egoiste... Într-un cuvânt, cât ar părea de greu de crezut, şi plantele au suflet!