După 1434, toată lumea știa că el conduce, de fapt, Florența. Dar Cosimo de Medici a preferat să păstreze toate aparențele unei conduceri colective, deși nimeni nu le mai credea.
I se părea că este cu mult mai util puterii sale să asume imaginea celui mai bogat florentin preocupat de prosperitatea Florenței, decît să asume, formal, puterea absolută pe care, oricum, o avea. O vor face abia urmașii săi, începînd cu 1531, cînd vor fonda Ducatul Florenței pe baze ereditare.
Sub conducerea lui Cosimo, banca de Medici a ajuns la apogeu. Avea filiale în întreaga Europă, de la Londra la Viena, și făcea afaceri în toate orașele mai însemnate ale Italiei. Cosimo a decis să se mute cu întreaga familie într-un palat mai mare, anume construit pentru ei, abia în 1444. A cumpărat cîteva case la rînd pe via Larga, în cartierul care, practic, le aparținea deja prin investiții succesive făcute încă din vremea lui Giovanni de Medici, le-a demolat, a obținut astfel un teren neobișnuit de larg pentru centrul cam aglomerat al Florenței și a solicitat un proiect lui Filippo Brunelleschi, arhitectul-vedetă al momentului, care realizase deja Biserica San Lorenzo pentru de Medici. Inspirat pînă la entuziasm de personalitatea lui Cosimo de Medici, dar și de locul amplu pe care trebuia să construiască, Brunelleschi a propus un proiect grandios, cum nu se mai văzuse. Cosimo, flatat, a priceput totuși că un asemenea palat va stîrni invidia florentinilor și va alimenta un resentiment general ce nu va mai putea fi oprit. A chemat, atunci, pe Michelozzo Michelozzi, unul dintre cei mai buni elevi ai lui Brunelleschi, care a propus ceva mai modest, dar de un bun gust desvărîșit. A optat pentru această variantă. Opera lui Michelozzi se numește, azi, Palazzo Medici Riccardi (al doilea nume este al familiei care, în 1659, l-a cumpărat de la familia de Medici) și este unul dintre cele mai interesante locuri de vizitat din Florența.
Michelozzi a fost ales de Cosimo și pentru că bătrînului îi plăcea cum acesta, deși tînăr, condusese lucrările la Mănăstirea San Marco. Cum spuneam, Cosimo de Medici era un om religios. Era un mare susținător al dominicanilor, cărora le-a pus la dispoziție mănăstiri importante în Florența, unele dintre ele chiar după ce el însuși s-a ocupat de alungarea altor ordine călugărești ceva mai slab organizate. Mănăstirea San Marco, refăcută de Michelozzi în 1443 al comanda sa, găzduia o remarcabilă bibliotecă și o chilie anume făcută pentru Cosimo de Medici, căruia îi plăcea să se retragă din cînd în cînd aici, să se roage și să mediteze. Și dacă tot am adus vorba despre bibliotecă, este de subliniat că prima bibliotecă publică din lume a fost fondată la Florența, de Cosimo de Medici, cu sute de cărți și manuscrise latine și grecești dăruite de el. Intuiția că tot mai mulți oameni trebuie să aibă acces la cărți or mai fi avut-o și alții, dar primul care a realizat și instituționalizat o bibliotecă publică a fost acest om uimitor, amestec nemaiîntîlnit de excelent om de afaceri, briliant politician și rafinat intelectual.
Ne puteți urmări și pe Google News
De altfel, Cosimo de Medici este autorul unei vorbe pe care o asumă azi mulți filantropi și susținători ai artelor: ”îmi face mai mare plăcere să cheltuiesc bani decît să-i cîștig, așa că trebuie să muncesc pentru a-mi face această plăcere”.
Vom mai reveni în plimbările noastre florentine din această vară la Mănăstirea San Marco, căci de ea se leagă oameni excepționali și evenimente istorice, dar nu vreau să mă depărtez de la preocupările religioase ale lui Cosimo. Urmărind comenzile pe care le-a dat diverșilor artiști, dar și orientarea discuțiilor intelectual-religioase pe care le genera, vom sesiza ușor o insistență specială asupra episodului biblic al închinării magilor la picioarele pruncului Isus. Episodul, bine cunoscut de toată lumea din Evanghelia după Matei, este misterios (căci nu prea știm nici cine erau și nici cum de au aflat Magii despre Prunc), profetic dar, în același timp, și reconfortant - totuși, nu toți oamenii au greșit necrezînd imediat în Întrupare. Pe Cosimo de Medici, însă, episodul îl interesa din alt motiv. În vremea lui, se consolidase deja legenda că magii erau, de fapt, trei regi, ai Persiei, ai Arabiei și ai Indiei, iar cazul celor trei Magi este singurul din Noul Testament în care un grup de oameni bogați ajung sigur în Rai. Nu o dată, Cosimo a încercat să se comporte ca și cum ar fi fost unul dintre Magi, dăruind, dar și căutînd, purtat de intuiție dar și de credință, plasamente alese pentru generozitatea sa.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
