Harta Europei se modifică. Schimbările climatice au retrasat granița comună a două state

Localitatea Zermatt Sursa foto: Wikipedia

Schimbările climatice afectează harta Europei Occidentale, redesenând granițele dintre state. De curând, Elveția și Italia au ajuns la un acord pentru redefinirea limitei comune din zona muntelui Matterhon.

Decizia de a retrasa granița a fost luată în contextul topirii unor ghețari în funcție de care era stabilită frontiera comună. Modificările vor fi făcute într-o zonă din apropierea stațiunii Zermatt, o populară destinație turistică.

Schimbările climatice modifică granițe

Granița comună dintre Italia și Elveția este determinată, în cele mai importante secțiuni de crestele ghețarilor sau de zonele cu zăpadă permanentă. Schimbările climatice care au dus la topirea ghețarilor au dus la deplasarea acestor limite naturale. În aceste condiții, situația din teren nu mai corespunde cu cea înscrisă în hărțile oficiale.

Cele două state au demarat o serie de proceduri care vor duce la rectificarea frontierei comune. Momentan, doar Elveția a aprobat oficial acordul privind modificarea.semai gândește, urmând să ia o decizie.

Proiectul de modificare a graniței comune are la bază un acord elaborat de o comisie mixtă elvețiano-italiană, în 2023. Ambele state au ajuns la concluzia că este nevoie de o rectificare după ce s-a văzut ce pot face schimbările climatice. După ce se va semna acordul oficial de rectificare a granițelor, vor fi făcute publice și detaliile proiectului.

Experții italieni și elvețieni au cercetat mai multe regiuni de la granița comună, din apropiere de Matterhorn, precum Plateau Rosa și Gobba di Rollin.

Ghețarii din Elveția se topesc rapid

Schimbările climatice afectează situația ghețarilor din Alpii Elvețieni. Europa este continentul care se încălzește cel mai rapid, spun oamenii de știință. Munții de gheață se topesc într-un ritm rapid, iar acest lucru se poate observa deja. În 2023, ghețarii elvețieni au pierdut 4% din volum. Anterior, în 2022, specialiștii au arătat că situația a fost și mai gravă, pierderea fiind de 6%.

Masivul Matterhorn are o înălțime de 4.478 de metri și reprezintă unul dintre cei mai cunoscuți și mai admirați munți din lume. În formă de piramidă este situat la granița dintre Elveția și Italia, dominând stațiunea Zermatt din Elveția și orașul italian Breuil-Cervinia.

În fiecare an, Rețeaua Elvețiană de Monitorizare a Ghețarilor (Glamos) dă publicității un raport amănunțit despre consecințele pe care le au schimbările climatice. Verile calde consecutive și ninsorilor slabe au contribuit la topirea ghețarilor. Iar dacă acest tipar va continua, dezghețul se va accelera.

„În anul 2024, ghețarii continuă să piardă gheață la o viteză ridicată în ciuda unor ninsori pe timpul iernii care au adus speranță”, a declarat Matthias Huss, specialist în cadrul Universității ETH Zurich.

Muntele Matterhorn Sursa foto: Wikipedia

Schimbările climatice amenință viitorul planetei

Schimbările climatice reprezintă o amenințare la adresa lumii în care trăim. De aceea, Uniunea Europeană solicită implicarea tuturor cetățenilor în combaterea acestui fenomen.

Potrivit informațiilor oficiale, temperatura planetei a crescut cu mai mult de 1 grad Celsius față de nivelul temperaturilor dinainte de era industrială.

Schimbările climatice vor transforma planeta și vor afecta sănătatea și stilul de viață al oamenilor. Aprovizionarea cu alimente și apă va fi mai dificilă.

„Cu cât problemele sunt mai mari, cu atât va fi mai dificil și mai costisitor să le rezolvăm. De aceea, cea mai bună opțiune este să acționăm din timp pentru a combate schimbările climatice”, se arată într-o prezentare pe site-ul Uniunii Europene.