Bate Maria Sharapova spre RETRAGERE? „Încă mai trec prin zile dureroase”

Bate Maria Sharapova spre RETRAGERE? „Încă mai trec prin zile dureroase”

Maria Sharapova (31 de ani, locul 27 WTA) a decis să se retragă de la Indian Wells, turneu care va debuta pe 4 martie, din cauza problemelor de sănătate.

Tenismena din Rusia a acuzat noi probleme la umăr, iar acest lucru i-ar putea îngreuna participarea în viitoarele competiții din circuit. După operația suferită în 2012, durerile la umăr nu au dispărut și a fost nevoită să facă pauze dese. 

Problemele la umăr din ultimul an nu au fost un secret. M-au chinuit și m-au făcut să termin sezonul după US Open. Încă nu e totul așa cum vreau. Încă mai trec prin zile dureroase. Am avut aceste probleme de la 21 de ani, când eram în vârful carierei. A fost ceva neașteptat.

M-am văzut cu doctorul meu la începutul lui decembrie și mi-a spus că situația trebuie analizată zilnic. A fost o mare problemă anul trecut și cu siguranță va fi și anul acesta. Dar trebuie să merg mai departe”, a declarat Maria Sharapova, campioană la Indian Wells în 2006 și 2013, potrivit site-ului WTA.