Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana - creatorul monahismului românesc

Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana - creatorul monahismului românesc

Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana - creatorul monahismului românesc. Deși monahismul apare încă din perioada paleo-bizantină, adevărata fondare i se datorează acestui sfânt.

Calendarul ortodox al BOR îl celebrează pe Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana pe 26 decembrie în fiecare an. Este ziua în care se celebrează Soborul Maicii Domnului.

Sfântul Nicodim - preliminariile venirii sale în Țara Românească

Sfântul Nicodim s-a născut la Prilep, în Macedonia de Nord, undeva pe la 1320. Era cu 69 de ani înainte de Kossovopolje, bătălia care a subminat autoritatea ortodoxă în Balcani, în zona Serbiei. În acest context, Nicodim, călugăr creștin-ortodox decide să vină peste Dunăre. Domnitorul Mircea cel Bătrân era sârb după mama sa. Calinichia. Tradiția spune că Sfântul a avut un vis. Urma să treacă o apă curgătoare și apoi, într-un luminiș montan avea să facă o mare mânăstire.

În Dobrogea, la Ibida (Slava Rusă-Slava Cercheză-Tulcea), s-a descoperit o construcție complexă: o fundație de clădire cu absidă, evident, spre Răsărit, deci o biserică. Lângă ea, erau mai multe fundații de locuințe alăturate. Era clar o mânăstire antică, aceasta fiind analogia făcută de arheologi.

Sfântul Nicodim - de la Vodița, la Tismana

Sfântul Nicodim a trecut Dunărea, se spune, plutind pe rasa călugărească (haina călugărească), pe undeva prin zona cetății Drobeta. A ajuns la Vodița, la confluența dintre râul Vodița și Dunăre. A considerat că acela fusese locul din vis și s-a apucat de treabă. Deja venerabil ca vârstă, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, Nicodim a avut alt vis. Era semnul că urma să meargă mai departe cu acceptul autorităților politico-religioase. După ce a fondat Vodița, prima mânăstire ortodoxă, după ce a rânduit obștea, a pornit spre Munții Gorjului. La Tismana, era locul ales. Aici a clădit mânăstirea. A ales ca loc de nevoință, o peșteră, unde s-a rugat ca eremit. A murit, a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie 1406.

Creștinismul s-a întărit prin osârdia sa

Dacă Sfântul Ioan Cassian a făcut mânăstiri în Franța de sud, la Marsilia, Sfântul Nicodim le-a fondat în Țara Românească. A rânduit obștile monahale, a fixat reguli de viețuire în obște și în pustie ca eremiți pentru călugări. A rânduit mânăstiri de maici și de călugări. Se consideră că a protejat tezaurul românesc depus în anii 40, la Tismana într-o peșteră amenajată special.

Ne puteți urmări și pe Google News