Sfântul Ioan Botezătorul - Aflarea Capului

Sfântul Ioan Botezătorul - Aflarea CapuluiSursa foto: Arhiva EVZ

Sfântul Ioan Botezătorul - Aflarea Capului. Data de 24 februarie este cinstită de creștinii ortodocși ca Prima și A Doua Aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Sfântul Ioan Botezătorul este considerat Înainte Mergătorul Domnului. Decapitat de către Irod Antipa la sfatul fiicei sale vitrege Salomeea, ca plată pentru un dans desfrânat, Sfântul Ioan a avut mult timp, capul despărțit de trup. Moartea sa se celebrează la 29 august în fiecare an (Tăierea Capului Sf.Ioan Botezătorul). Sfântul protestase contra traiului desfrânat dintre Irod și Irodiada, soția fratelui său pe care el o avea ca țiitoare. Salomeea își dorise moartea Sfântului Ioan considerând că acesta o critica pe mama ei.

Sfântul Ioan Botezătorul - fapta Sfintei Ioana

Când a fost tăiat Sfântul Ioan, trupul i-a fost aruncat, dar Irodiada a ținut să îngroape în secret și într-un loc neștiut capul Sfântului Ioan. Sfânta Ioana, slujnică la Palat, a mers, a luat capul îngropat de Irodiada (într-un loc „necinstit”, „nevrednic”) și a îngropat pe ascuns, capul Sfântului Ioan pe Muntele Eleon, în satul de unde venea Irod. Evident, nimeni nu s-ar fi atins de acel sat, de aceea capul Sf.Ioan a fost în siguranță.

Când Mântuitorul  Hristos a înviat, Irod a crezut că de fapt a înviat Ioan Botezătorul. El a mustrat-o pe Irodiada că aruncase trupul iar creștinii l-ar fi putut credita cu învierea. Irodiada a spus că îngropase capul în curtea Palatului, însă când a mers acolo, nu l-a mai găsit. Cât au trăit cei doi, au avut impresia că Sfântul Ioan înviase, nemaigăsindu-se nici capul nici trupul.

Fapta lui Inochentie

Au trecut poate o sută și mai bine de ani până când, Inochentie un bărbat vrednic și bogat care s-a dedicat vieții în pustie, a cumpărat locul de pe muntele Eleon unde se afla îngropat capul Sfântului Ioan Botezătorul pentru a face acolo o chilie. El a săpat descoperind capul Sf.Ioan.  Pe durata vieții sale, l-a cinstit dar când s-a săvârșit din viață, a ales să-l îngroape temându-se de închinătorii la idoli. Creștinismul nu era oficializat iar distrugerea capului Sf.Ioan ar fi fost o pierdere a unei dovezi neprețuite. Așa, capul Sf.Ioan aflat prima oară s-a ascuns pentru aproape două secole.

Sfântul Ioan Botezătorul - Minunea din vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena - Cei Întocmai cu Apostolii

Pentru că la 313 d.Hr., creștinismul a fost legalizat, Sfântul Ioan Botezătorul a vrut ca să se afle capul său a doua oară. După participarea la o adunare unde fuseseră Sfântul Constantin și Sfânta Elena, un călugăr care dormea în locul unde Inochentie ascunsese capul a avut vedenia într-o noapte. El i-a spus unui alt frate călugăr, dar cei doi s-au culcat și nu au săpat locul indicat în vis.

Sfântul li s-a arătat din nou iar ei înfricoșați au aflat locul unde trebuiau să dezgroape capul Sf.Ioan. Au mers cu acest cap al Sf.Ioan într-un sac din păr de cămilă  dar li se părea că depun efort să îl transporte. L-au dat unui olar care plecase de acasă să caute de lucru, ca să îl transporte pentru ei. Sfântul i s-a arătat olarului și i-a spus să fugă de cei doi leneși care nu au respectat minunea căreia i-au fost martori. I-a zis să cinstească ceea ce va găsi în sac, adică să poarte de grijă capului Sf.Ioan. Omul a cinstit capul, a avut fericire lumească iar la moarte, l-a încredințat surorii sale spunând să nu deschidă cutia în care fusese pus acel cap. O putea face doar dacă Sf.Ioan i se arăta în vis cerând asta în mod expres.

Falsul profet Eustatie

La moartea ei, ea l-a oferit unui dreptcredincios, conform ultimei voințe a fratelui ei. Sfântul a ajuns apoi, în Emesa la un fals profet Eustatie, de confesiune ariană. Aceasta fusese condamnată în 325 la Niceea.  Falsul profet arian Eustatie a făcut bani, comercializând minunile Sfântului Ioan, mințind că el are har. Sfântul  Ioan s-a arătat drept - credincioșilor, cerând alungarea lui Eustatie ca mincinos. Ei l-au dat afară din chilie pe Eustatie. Acesta a cerut să revină în chilie pentru o ultimă rugăciune dar evident, nu a mai fost primit.  Capul Sfântului Ioan a rămas acolo unde-l îngropase Eustatie, până când s-a arătat a doua oară tot în chip miraculos.

24 februarie și Sfântul Marcel

Sfântul Marcel era arhimandrit la mânăstirea din Emesa, clădită lângă peștera lui Eustatie. Sf.Marcel a avut prima viziune pe 18 februarie (dată pe care chiar el o consemnează), iar după alte cinci nopți (conform mărturisirii sale de credință, ajunse până la noi),  în noaptea de 23/24 februarie, a mers ghidat de lumina divină la locul arătat în vis.  Tradiția spune că Sfântul Marcel a descoperit a doua oară capul Sfântului Ioan Botezătorul tot în ziua în care acesta s-a arătat și prima oară (24 februarie). De aceea, Prima și a doua aflare a Capului se cinstesc pe 24 februarie. Ulterior, capul Sf.Ioan a ajuns la episcopul Uranios de Emesa. În anul 453, Episcopul Uranions  l-a așezat cu cinste în Biserica Episcopală din Emesa. A urmat apoi epoca iconoclastă ( lupta dintre adoratorii icoanelor și adversarii cultului icoanelor) iar capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane. Iconoclaștii, adversarii icoanelor au pierdut.

Vor mai trece încă patru secole până la a treia aflare și ultima, când capul și-a aflat locul definitiv la Constantinopol. Împăratul Mihail al Bizanțului l-a aflat la 25 mai 860. Dar asta va fi o altă poveste...

 

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre