Sfântul de pe stâlp – Calendar creștin ortodox: 11 decembrie

Sfântul de pe stâlp – Calendar creștin ortodox: 11 decembrieSursa foto: Basilica.ro

Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul s-a născut în anul 409, în satul Vitara, de lângă orașul Samosata, pe râul Eufrat (Mesopotamia), din părinți creștini: Ilie și Marta.

La vârsta de 12 ani a părăsit în ascuns casa părintească și a intrat într-o mănăstire din apropierea satului natal.

Sporind în nevoințe călugărești, Daniil a ajuns împreună cu starețul său Antohie la Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acesta l-a chemat pe Daniil sus pe stâlp și l-a binecuvântat, proorocindu-i despre multele greutăți pe care avea să le îndure.

După moartea starețului, monahii l-au ales pe Daniil în locul lui.

Însă Daniil a renunțat la această vrednicie și a fugit la Sfântul Simeon, ucenicind la acesta, și apoi la Constantinopol. Nouă ani a stat într-un templu părăsit la Filemporon.

Urmând modelul Sfântului Simeon, Daniil s-a retras într-un munte dintre mare și Constantinopol. Un prieten i-a făcut un stâlp cu grilaj. Patriarhul Ghenadie I al Constantinopolului l-a hirotonit preot.

Înțeleptul Chir, fostul conducător al Frigiei, ajuns episcop al orașului Cotilia, avea o singură fiică, pe Alexandra, care era chinuită de diavol. Cuviosul Daniil a tămăduit-o. Drept mulțumire, Chir a scris despre el următoarele:

„Între pământ și cer stă un bărbat lovit de pretutindeni de vânt și nicidecum nu se teme. Cu hrana cerească se hrănește și bea vânt în setea lui, sprijinindu-și picioarele pe un turn înalt, urmând lui Simeon. El propovăduiește pe Fiul Maicii Domnului, cea neispitită de nuntă”.

Multe alte minuni a săvârșit Cuviosul Daniil Stâlpnicul, tămăduind pe cei ce veneau la el.

Împăratul Leon cel Mare (457-474) îi cerea adesea sfatul Cuviosului Daniil, care i-a proorocit focul ce a cuprins Constantinopolul în seara sărbătoririi Sfântului Mamant (2 septembrie), când au ars opt suburbii, și i-a proorocit, de asemenea, că regele vandalilor, Genseric, care năvălise asupra Alexandriei, nu va obține nici o victorie.

În timpul ereziei lui Eutihie, Cuviosul Daniil a coborât de pe stâlp și a venit în Constantinopol pentru a-i întări pe credincioși împotriva ereticilor.

Cuviosul Daniil Stâlpnicul s-a mutat la Domnul în anul 490, fiind în vârstă de 80 de ani și 3 luni.

Ne puteți urmări și pe Google News